Guvernul Statelor Unite este pe cale să deschidă o investigaţie antitrust majoră, fără precedent, împotriva puterii uriaşe deţinută pe piaţă de Amazon, Apple, Facebook şi Google, au declarat luni surse citate de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisia Federală pentru Comerţ şi Departamentul de Justiţie, care aplică împreună legislaţia antitrust în Statele Unite, şi-au împărţit supravegherea celor patru companii, au spus două surse, astfel încât Amazon şu Facebook vor fi în responsabilitatea FTC, iar Apple şi Google în responsabilitatea Departamentului de Justiţie.

Companiile de tehnologie sunt criticate dur în Statele Unite şi în restul lumii, din cauza unor opinii potrivit cărora acestea au prea multă putere şi au un efect negativ asupra utilizatorilor sau pieţelor.

Preşedintele Donald Trump a cerut o supraveghere mai strictă a companiilor de media socială şi Google, pe care le acuză că limitează dreptul de exprimare al conservatorilor, fără să prezinte şi dovezi. Trump a mai criticat în mai multe rânduri Amazon pebntru că profită de Serviciul Poştal, de asemenea fără să ofere dovezi.

Acţiunile Facebook şi Google au scăzut luni cu peste 6%. Titlurile Amazon.com au coborât cu 4,5%, iar cele ale Apple cu 1%.

Departamentul de Justiţie şi FTC nu recunosc, în general, pregătirile pentru deschiderea unor investigaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.