Un tribunal suedez a respins luni o cerere prin care parchetul cerea plasarea în detenţie a fondatorului WikiLeaks Julian Assange - vizat în legătură cu un presupus viol, comis în Suedia în 2010 - şi încarcerat la Londra, însă a admis elementele formulate împotriva acestuia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Hotărârea Tribunalului din Uppsala (est), care poate fi atacată prin apel, reprezintă un revers pentru acuzare, care spera să emită un mandat european de arestare în vederea transferării în Suedia a australianului înainte ca faptele să se prescrie, în august 2020.
 
Tribunalul consideră întemeiate ”suspiciuni care-l vizează pe Julian Assange şirecunoaşte că există riscul ca el să încerce să se sustragă justiţiei”, însă imediat ce a fost încarcerat în Marea Britanie, ”proceduri de investigare pot să fie efectuate în regimul deciziei anchetei europene” - un mecanism de cooperare între state membre ale Uniunii Europene (UE) în anchete penale.
 
”În aceste circumstanţe, un ordin de arestare şi de detenţie ar fi disproporţionat”, apreciază magistraţii.
 
Procurorul însărcinat cu instrucţia, Eva-Marie Persson, a anunţat la jumătatea lui mai redeschiderea anchetei cu privire la viol împotriva lui Julian Assange, în vârstă de 47 de ani, după reţinerea sa de către poliţia britanică la Ambasada Ecuadorului la Londra, la 11 aprilie, şi a formulat, o săptămâna mai târziu, o cerere de arestare pe numele acestuia.
 
Acuzatoarea suedeză, în vârstă de 30 de ani la vremea faptelor, îl acuză pe australian că a întreţinut cu ea un raport sexual în timp ce ea dormea, fără prezervativ, după ce a refuzat orice raport sexual neprotejat în mai multe rânduri.
 
La rândul său, Julian Assange a negat mereu faptele cu privire la viol şi susţine că ea a consimţit şi a acceptat să nu folosească prezervativ.
 
Parchetul a clasat ancheta, în 2017, din cauză că nu îl putea audia în acest dosar.
 
Julian Assange era vizat, de asemenea, de o plângere cu privire la o agresare sexuală a altei tinere, la Stockholm, în aceaşi perioadă, însă faptele s-au prescris în 2015.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.