Purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguţa Vasilescu, susţine că delaraţia de luni a preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit căreia ”hoţii şi infractorii stau la puşcărie, nu în fruntea statului” este ”un mesaj clar pentru instanţa” care ar trebui să pronunţe sentinţa în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu, fiind condamnat în primă instanţă la 3 ani şi şase luni de închisoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ce mesaj poate fi mai clar pentru instanţă decât declaraţia de azi a preşedintelui, cu câteva ore înainte de verdict? Am mai trecut prin momentul Adrian Năstase, condamnat de o instanţă care recunoştea că nu sunt probe, dar care motiva că trebuie să se dea un semnal opiniei publice”, a scris, luni, pe Facebook, Olguţa Vasilescu.

Anterior, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o declaraţie de presă în care a spus, printre altele, că ”hoţii şi infractorii stau la puşcărie, nu în fruntea statului”.

"Ieri a câştigat o Românie europeană, România democratică, România în care justiţia este şi trebuie să rămână independentă, România în care hoţii şi infractorii stau la puşcărie, nu în fruntea statului”, a spus Iohannis.

Pronunţarea în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu, fiind condamnat în primă instanţă la 3 ani şi şase luni de închisoare este aşteptată luni. DNA a cerut o pedeapsă mai mare, orientată spre medie.


Distribuie pe Facebook

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.