Acţiunile europene sunt în creştere luni, datorită discuţiilor referitoare la fuziunea dintre Fiat Chrysler Automobile şi Renault, iar titlurile celor două companii au urcat fiecare cu peste 15%, în timp ce investitorii analizează şi rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European, unde partidele pro-europene ar urma să deţină două treimi din locuri, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Indicele pan-european STOXX 600 este în creştere cu 0,4%, DAX al bursei din Frankfurt cu 0,45%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,4% şi FTSE MIB al bursei din Milano cu 1%. În Spania, indicele IBEX 35 este în urcare cu 0,96%.

Bursele din Marea Britanie şi Statele Unite sunt închise pentru o sărbătoare.

Indicele titlurilor companiilor auto au urcat cu 2,5%, obţinând performanţe superioare celorlalte sectoare, în urma informaţiei că Fiat Chrysler a propus grupului francez Renault ”o fuziune transformatoare”, într-un acord care ar forma al treilea mare producător auto la nivel mondial.

În urma fuziunii, cei doi producători auto ar deţine compania nou-formată în proporţii egale, iar acceasta ar fi înregistrată în Olanda. Acţiunile Fiat-Chrysler şi Renault au crescut cu peste 15% fiecare.

Acţiunile Volkswagen au crescut la rândul loc cu 2%, după ce o publicaţie germană a relatat despre intenţia grupului de a fabrica celule pentru baterii în colaborare cu startup-ul suedez Northvolt, la Salzgitter.

Ştirile despre companii au fost puţine, luni, dar investitorii s-au concentrat pe alegerile parlamentare europene, în care partidele care s-au angajat să întărească Uniunea Europeană au obţinut două treimi din locuri, chiar dacă oponenţii de extremă-dreapta şi naţionalişti au obţinut creşteri puternice.

Partidul Popularilor Europeni (EPP) şi Socialiştii (S&D) au pierdut majoritatea lor combinată, pe fondul sprijinului mai mare oferit de electorat liberalilor, verzilor şi naţionaliştilor, ceea ce înseamnă că politica va deveni mai complexă.

Escaladarea războiului comercial dintre Statele Unite şi China ar putea face ca indicele pan-european STOXX 600 să înregistreze în luna mai primul declin lunar din acest an, după scăderea de 15% care a avut loc la sfârşitul anului trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.