Partidul conservator al cancelarului Sebastian Kurz a obţinut o victorie în alegerile europene, dumiinică, în Austria, devansându-i pe social-democraţi şi pe extremiştii de drepta din cadrul FPÖ, potrivit unor estimări publicate la închiderea secţiilor de votare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Creditat cu 34,5% din voturile exprimate, ÖVP-ul lui Kurz obţine cu 7,5 puncte procentuale mai mult decât în scrutinul din 2014 şi pare în măsură să realizeze cel mai bun scor înregistrat vreodară de partid în alegerile europene de la aderarea Austreiei la UE în 1995, potrivit acestor estimări difuzate de principalele instituţii de presă austriece.

Afectat de scandalul ””Ibizagate” care a condus la plecarea sa din Guvern săptămâna trecută, partidul Libertăţii din Austria (FPÖ, extremă dreapta) pierde mai mult de două puncte procentuale şi este creditat cu 17,5% din voturile exprimate.

Partidul Social Democrat din Austria (SPÖ) este creditat cu o jumătate de punct procentual mai puţin (24,1%), potrivit acestor estimări, care prezintă o marjă de eroare de 2,5 puncte procentuale.

La scrutin s-a înregistrat o puternică participare, potrivit primelor estimări. Aceasta era de 45,4% în 2014.

În cazul în care aceste rezutate se confirmă, Sebastian Kurz pare să-şiconsolideze poziţia în urma scandalului care a provocat săptămâna trecută ruperea coaliţiei pe care a format-o cu FPÖ în urmă cu 18 luni.

El ar obţine un scor mai bun decât în alegerile legislative din octombrie 2017, în care partidul său a primit 31,5% din voturle exprimate.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.