Antrenorul de baschet Dragan Petricevic, multiplu campion al României şi fost tehnician al reprezentativelor, a votat, duminică, pentru prima dată, după ce în 2018 a dobândit cetăţenia română. El a postat pe Facebook o fotografie cu dovada votului din 26 mai.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dragan Petricevic (50 de ani) a dobândit cetăţenia română în iulie 2018, atunci când antrena naţionala feminină a României.

Duminică şi-a exprimat pentru prima dată dreptul de a vota la alegeri din România.

El este multiplu campion al României atât la feminin, cât şi la masculin, iar din 1996, când a ajuns la Cluj-Napoca direct de la Sarajevo, a condus şi loturile României de seniori (feminin şi masculin).  

În afara Europei, şi-a trecut în palmares Liga Campionilor Africii, cu Etoile du Sahel, în 2011, echipă pe care a condus-o şi în sezonul recent încheiat.

Din lumea sportului, duminică şi-au mai anunţat public votul, printre alţii, echipele de fotbal de la Poli Iaşi, respectiv cea de rugby de la Universitatea Cluj, precum şi naţionala feminină de handbal. Tenismenul Horia Tecău şi scrimera Ana Maria Brânză mai sunt pe listă, iar la nivel de conducere, preşedintele FR Gimnastică, Andreea Răducan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.