Primarul municipiului Iaşi a votat, duminică, la prima oră, la secţia de votare unde este arondat, el fiind însoţit de candidatul independent George Simion, pe care îl susţine. Chirica a spus că, dacă vrem să facem ceva, trebuie să ne trezim mai devreme şi să nu aşteptăm să facă alţii lucruri pentru noi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mihai Chirica s-a prezentat la secţia de votare din cartierul ieşean Nicolina imediat după deschiderea acesteia, el afirmând că a vrut să arate că dacă vrem să facem ceva trebuie să ne trezim mai devreme şi să nu aşteptăm să facă alţii lucruri pentru noi.

Chirica a votat atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum.

''De 30 de ani tot stăm şi aşteptăm să facă alţii lucruri pentru noi. Fiecare cetăţean din România trebuie să îşi asume votul. Invităm pe toţi să iasă la vot şi să gândească responsabil. Să ne gândim cu toţii la un viitor mai bun'', a declarat primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica.

Primarul Iaşiului a fost însoţit de candidatul independent George Simion, acesta votând în aceeaşi secţie.


În judeţul Iaşi sunt aşteptaţi la urne 774.863 alegători, fiind organizate în total 746 secţii.

Până la ora 8.00, în judeţul Iaşi au votat 1,21 la sută dintre alegători pentru Parlamentul European şi 1,05 la sută pentru referendum. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.