Căpitanul echipei FC Viitorul, Ianis Hagi, a declarat, sâmbătă seară, că este extrem de fericit pentru că a reuşit să câştige Cupa României, subliniind că de când s-a întors din Italia şi-a dorit să obţină un trofeu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Suntem fericiţi, după 10 am reuşit să câştigăm două trofee, arată cum se munceşte la Viitorul. Mă bucur că am putut contribui şi eu la această victorie, a fost un joc colectiv, suntem o echipă bună şi vrem să jucăm fotbal. De când m-am întors din Italia mi-am dorit să câştig un trofeu cu FC Viitorul. Vreau să mă bucur în această seară, iar de mâine mă gândesc şi la naţională şi la ce va mai fi", a declarat Ianis Hagi la Digisport.

Formaţia FC Viitorul a câştigat Cupa României, sâmbătă seară, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, învingând în finală echipa Astra Giurgiu, cu scorul de 2-1, după prelungiri. Giurgiuvenii au condus cu 1-0 din minutul 41 şi au rămas în inferioritate numerică în minutul 81.

Au marcat: Denis Alibec ’41 / Virgil Ghiţă ’76, Eric ‘106

FC Viitorul a jucat în premieră finala Cupei României, iar pentru Astra a fost a treia finală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.