Patru dintre militarii români răniţi vineri în Afganistan au fost externaţi a anunţat Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Aceştia continuă tratamentul şi recuperarea, fiind în grija echipei medicale româneşti. Al cincilea militar este la Spitalul Militar de tip Rol III din Baza Aeriană Kandahar pentru tratament de specialitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Patru dintre militarii răniţi în Afganistan, vineri, 24 mai, din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", au fost externati. Astfel, plutonierul Rusu Marian, caporalii clasa a II-a Ştefan Florin-Laurenţiu şi Apetroaie Petrică şi fruntaşul Petcu Nicolae au fost externati în decursul aceleiaşi zile. Toţi pacientii externaţi îşi continuă tratamentul şi recuperarea, aceştia aflându-se deja în grija echipei medicale româneşti”, a transmis, sâmbătă, MApN. 

Sursa citată a precizat că rămâne în continuare internat caporalul clasa a II-a Anton Florin. Acesta este la Spitalul Militar de tip Rol III din Baza Aeriană Kandahar pentru tratament de specialitate.

Cei cinci militari au fost răniţi în urma iniţierii unui dispozitiv exploziv improvizat în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare în zona de responsabilitate a batalionului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.