Pompierii din Vaslui au intervenit, sâmbătă, cu o şenilată pentru a ajuta un bărbat care era inconştient, în localitatea Albeşti, iar ambulanţa cu medic a rămas blocată în noroi. În cele din urmă, medicul a ajuns la pacientul de 51 de ani cu o maşină de teren pusă la dispoziţie de autorităţile locale, însă nu a mai putut face nimic pentru bărbat, acesta fiind declarat mort.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au anunţat, sâmbătă dimineaţă, că Detasamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu o şenilată în localitatea Albeşti, comuna Deleşti, după ce ambulanţa TIM care se deplasa pentru a ajuta un bărbat inconştient a rămas blocată pe drumul comunal 105.

Acolo a fost trimis şi un camion de la ISU Vaslui pentru a scoate ambulanţa TIM din noroi.

"Autorităţile locale s-au mobilizat şi ele punând la dispoziţie un buldoexcavator pentru a curăţa drumul şi a scoate ambulanţa. Doamna doctor a ajuns în cele din urmă la pacient cu un autoturism de teren pus la dispoziţie prin intermediul autorităţilor locale", au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.

Medicul nu a mai putut face nimic însă pentru pacientul în vârstă de 51 ani, acesta fiind declarat decedat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.