Cel puţin 13 persoane au fost rănite vineri seara, într-o explozie a unui colet-capcană, în centrul oraşului Lyon, dintre care 11 sunt ”foarte uşor rănite”, declară o sursă din cadrul poliţiei pentru Le Figaro. Preşedintele Emmanuel Macron a catalogat incidentul drept "un atac", cu două zile înaintea alegerilor europene în Franţa, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Macron evocă un ”atac” la Lyon, într-un interviu acordat unui YouTuber francez, Hugo Travers

UPDATE 21:20 -  Cel puţin 13 persoane rănite la Lyon, 11 foarte uşor; un bărbat pe bicicletă, presupusul autor al atacului, căutat

Cel puţin 13 persoane au fost rănite vineri seara, într-o explozie a unui colet-capcană, în centrul oraşului Lyon, dintre care 11 sunt ”foarte uşor rănite”, declară o sursă din cadrul polişiei pentru Le Figaro.

Mai multe staţii de metrou au fost închise în apropierea exploziei, a anunţat poliţia pe Twitter.

Un bărbat era căutat de către poliţie.

Ar fi vorba despre persoana care a depus coletul, care circula pe o bicicletă.

Bărbatul avea faţa ascunsă, împiedicând astfel, pentru moment, identificarea sa precisă, au declarat surse din cadrul poliţiei pentru Le Figaro.

Contactat de cotidian, viceprimarul celui de-al doilea arondisment din Lyon Aurélie Bonnet Saint-Georges a confirmat pista suspectului pe biciletă.

”Este un bărbat în vârsră de treizeci de ani, care a depus, cu faţa acoperită, o valiză, către ora locală 17.00 (18.00, ora României) pe rue Victor-Hugo", a declarat ea.

”Imagini de supraveghere video sunt pe cale să fie studiate de poliţia judiciară chiar în acest moment. poliţia le va recupera, de asemenea, pe cele de la hoteluri de pe stradă, pentru a reface traiectoria bărbatului anterior”, a adăugat viceprimarul.

UPDATE - Secţia antiteroristă a Parchetului Parisului a anunţat că a preluat ancheta şi că procurorul Parisului Rémy Heitz se duce la faţa locului.

Această geantă sau colet - care conţinea şuruburi sau bolţuri, potrivit unor surse din cadrul poliţiei - a fost depusă/depus în faţa unei brutării, pe rue Victor Hugo, o stradă pietoală şi comercială, în apropiere de Place Bellecour, în centrul oraşului.

Un bărbat în vârstă de 30-35 de ani care circula pe bicicletă, văzut în apropierea locului respectiv la momentul faptei, este căutat activ de către poliţie, potrivit unei surse apropiate dosarului.

Sectorul a fost evacuat şi închis de către forţe de ordine.

 

Ultimul bilanţ furnizat de prefectură anunţa ”opt răniţi uşor”.

Şapte dintre răniţi au fost preluaţi de către salvatori şi transportaţi către un spital vecin, pe malul Ronului.

Altă sursă evoca un bilanţ de aproximativ zece răniţi uşor.

”O fată în vârstă de opt ani a fost rănită (...). Suntem mai degrabă liniştiţi, pentru că nu există răniţi gravi, însă avem o certitudine - era un dispozitiv exploziv”, a declarat, la faţa locului, Denis Broliquier, primarul celui de-al doilea rondisment din oraş, adăugând că suspectul a fost filmat de camere de supraveghere video.

”BUCĂŢI DE CABLU ÎN JURUL MEU”

”Ne orientăm către un colet-capcană”, a confirmat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Lyon, la puţin timp după anunţul exploziei, în timp ce procurorul Republicii Nicolas Jacquet se ducea la faţa locului, la fel ca prefectul regiunii, Pascal Mailhos.

”A explodat şi am crezut că era un accident de maşină (...). Erau bucăţi de cablu electric în jurul meu, baterii şi bucăţi de carton şi de plastic. Geamurile au explodat”, a povestit Eva, o liceeană în vârstă de 17 ani, încă emoţionată, care se afla la 15 metri de locul exploziei.

”Am auzit un zgomot. Întrebând la magazine de jos, mi s-a spus că era un colet-capcană”, a declarat o locuitoare. ”A avut loc o explozie puternică. Am crezut că era de la gaze (naturale), dar nu ieşea fum, deci am crezut că e de la gaze (naturale)”, a declarat o comerciantă.

Franţa se pregăteşte să-şi aleagă duminică deputaţii în Parlamentul Eurpean (PE).Scrutinul a început în mai multe state membre de joi, în Marea Britanie şi Olanda.

Într-un interviu acordat unui YouTuber despre aceste alegeri, Emmanuel Macron a declarat că a avut loc ”un atac la Lyon (...) nu-mi revine să fac bilanţul, dar, a priori, azi, în acest stadiu, nu sunt victime. Există răniţi, deci vreau să mă gândesc, evident, la răniţi, la familiile lor”.

Franţa nu a mai fost vizată de atacuri cu colet-capcană din decembrie 2007, când o explozie într-un cabinet de avocatură - ale cărei motive au rămas neexplicate până în prezent - s-a soldat cu un mort şi un rănit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.