Avocatul american Michael Avenatti, devenit celebru reprezentând-o pe presupusa amantă a lui Donald Trump Stormy Daniels, a fost inculpat de deturnarea banilor destinaţi clientei sale, după ce a fost acuzat deja de extorcare şi fraude financiare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit actului de acuzare, de 16 pagini, făcut public miercuri de către procurorul federal din Manhattan, avocatul din Los Angeles ar fi falsificat documente pentru a i se plăti în mod direct aproximativ 300.000 de dolari destinaţi clientei sale, reprezentând o parte a avansului plătit de către un editor în contul unei cărţi pe care aceasta urmează să o scrie.

Stormy Daniels - pe adevăratul său nume Stephanie Clifford - nu este citată în actul de acuzare, în care se evocă o ”victimă nr. 1”, fără să fie dentificată.

Însă mai multe publicaţii americane susţin că este vorba despre actriţa porno care l-a atacat pe Donald Trump în justiţie, pentru a obţine anularea unui acord de confidenţialitate care o împiedică să vorbească despre presupusa lor legătură, în 2006 şi 2007.

Acordul prevedea plata sumei de 130.000 de dolari cu puţin înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.

Michael Avenatti a confirmat în mod indirect, într-un mesaj postat pe Twitter, dând asigurări că ”niciun ban legat de doamna Daniels nu a fost deturnat vreodată” şi că va fi ”disculpat”.

Banii deturnaţi de Avenatti, care a reprezentat-o pe Stormy Daniels din februarie 2018 în februarie 2019, i-au servit la plata a tot felul de cheltuieli profesionale şi personale - inclusiv la închirierea unui automobil Ferrari, potrivit procurorului.

Aceste acuzaţii i-ar putea aduce avocatului-vedetă, cunoscut ca ducând un stil de viaţă luxos, o pedeapsă de până la 22 de ani de închisoare, în cazul unei condamnări.

Acest nou act de acuzare confirmă că problemele judiciare ale acestui avocat foarte mediatizat sunt departe de a se fi terminat.

După ce a fost unul dintre cei mai duri critici ai lui Donald Trump pe Twitter, el a fost arestat la New York, la 25 martie, în legătură cu o tentativă de estorcare a producătorului de echipament sportiv Nike.

El a fost inculpat, în aprilie, la Los Angeles, de 36 de capete de acuzare cu privire la deturnare de fonduri, fraude fiscale şi bancare şi faliment fraudulos, riscând, în cazul unei condamnări, 335 de ani de închisoare.

El şi-a clamat mereu nevinovăţia şi a fost eliberat în schimbul plăţii unei cauţiuni în valoare de 300.000 de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.