Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, într-un interviu pentru The Telegraph, că de anul trecut, când a câştigat turneul de la Roland Garros, i s-au întâmplat numai lucruri bune şi acum consideră că este la un nivel bun, cu toate că încă nu a obţinut trofee în acest an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Când câştigi un grand slam, te simţi un sportiv complet. Sunt recunoscătoare pentru totul. Însă viaţa mea este aceeaşi, nimic nu s-a schimbat. Sunt bucuroasă de ce am realizat, sunt mai încrezătoare, simt că sunt într-o poziţie mai bună, într-un loc mai bun, şi am crescut mult ca om. Cred că mi s-au întâmplat numai lucruri bune de când am câştigat grand slam-ul”, a spus Halep.

Ea a precizat că datorită lui Darren Cahill a crescut mult. “Darren a fost foarte important pentru cariera mea. Datorită lui am realizat lucruri importante. Nu este uşor fără el, dar m-a învăţat cum să gestionez momentele din timpul meciurilor. Cred că sunt la un nivel bun de tenis în acest moment şi sunt pozitivă pe teren. Am jucat bine în acest an, chiar dacă nu am câştigat turnee. Cred că nivelul meu este bun”.

Halep consideră că generaţia tânără de jucătoare este foarte puternică. “Arată ca şi cum nu ar avea emoţii, par foarte puternice mental. Eu muncesc mult ca să fiu cel mai bună posibil. Muncesc ca să devin mai bună. Tenisul feminin este foarte deschis, de aceea multe sportive câştigă. Cred că acest lucru este bun pentru sport şi pentru public”, a afirmat fostul lider WTA.

Simona Halep a subliniat că nu se gândeşte la clasamentul WTA în timpul anului. Acum nu mă gândesc la clasament. Pentru mine, clasamentul contează la finalul anului. Dacă aş avea şansa să fiu numărul unu la finalul sezonului ar fi ceva imens, dar nu este o presiune. Am fost doi ani la rând, am câştigat un grand slam, astfel că acum doar joc cu încredere şi cu plăcere pentru că orice vine în plus este un bonus”, a declarat ea.

Halep a vorbit şi despre nepoata sa Tania: “Vorbesc cu ea aproape în fiecare zi pe FaceTime. Vrea să vină la Bucureşti să stea cu mine, dar este imposibil, pentru că deseori sunt plecată. O vizitez de fiecare dată când am ocazia. Trebuie să mai joc tenis câţiva ani, dar apoi vor putea petrece mai mult timp cu nepoata mea”.

Ea a menţionat că Nadia Comăneci este foarte importantă pentru România. “Am discutat despre succesul Nadiei, dar nu pot realiza cât de mare a fost acel moment al 10-lui perfect. Nadia este unul dintre cele mai importante modele de urmat în ţara noastră şi va fi astfel întotdeauna”.

Simona Halep se află de marţi la Paris, unde va participa la turneul de grand slam de la Roland Garros. Românca este deţinătoarea trofeului şi a mai disputat două finale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.