Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitaţie contractul pentru finalizarea construcţiei variantei ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, în lungime de aproximativ 20 de kilometri. Ofertele pot fi depuse până în 23 iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CNAIR SA a publicat pe platforma electronică destinată achiziţiilor publice (SICAP) anunţul pentru contractul destinat finalizării lucrărilor la varianta de ocolire a municipiului Targu Jiu, obiectiv care va avea o lungime de aproximativ 20 de kilometri.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru 23 iulie.

Într-o perioadă de 18 luni, pe varianta ocolitoare Târgu Jiu trebuie construite 3 noduri rutiere, 2 intersecţii giratorii, 4 poduri şi 8 pasaje.

După finalizarea lucrărilor, cu o valoare estimată de 207.096.195,90 lei, fără TVA, accesul pe această variantă se va face din DN 66 (E79), de la km 69+800 (kilometraj pe DN 66), atât către est (14,909 km), cât şi către vest (5,078 km).

Perioada minimă de garanţie a lucrărilor va fi de minim 5 ani, dar poate fi majorată până la 7 ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.