Premierul britanic Theresa May nu a reuşit să-şi convingă majoritatea şi nici opoziţia în Parlament cu planul său al ”ultimei şanse” în vederea implementării Brexitului, crticat de toate partidele, şi se află din nou, miercuri, în impas, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conducătoarea conservatoare a luat cuvântul miercuri în Camera Comunelor, cu o zi înaintea alegerilor europene în Regatul Unit şi Olanda - între primele care votează.

Ea şi-a prrzentat în faţa deputaţilor planul drept singurul mijloc de a respecta votul britanicilor, care s-au pronunţat cu 52% din voturile exprimate în favoarea unei ieşiri a regatului din Uniunea Europeană (UE) în iunie 2016. 

Prin adoptarea acestui plan, ”putem să punem capăt unor luni - ani - de dispute şi disensiuni tot mai amare care ne-au polarizat şi totodată paralizat politica”, a declarat ea.

”Respingeţi-l şi tot ceea ce avem în faţa noastră sunt disensiunea şi impasul”, a avertizat ea.

ACORD ”RECONDIŢIONAT”

Aceste argumente au fost departe de a-l convinge pe liderul laburist Jeremy Corbyn.

În opinia sa, este un plan ”abia un pic mai mult decât o versiune recondiţionată” a Tratatului retragerii din UE, pe care May l-a încheiat cu Bruxellesul, un acord respins în trei rânduri de către deputaţi, care a obligat Executivul să amâne până la 31 octombrie Brexitul şi să organizeze alegeri europene în ultimul moment.

Apăsând acolo unde doare, Corbyn a denunţat un Guvern ”prea slab, prea împărţit pentru a scoate această ţară din necazul pe care el însuşi l-a creat”.

Theresa May a dezvăluit marţi acest plan, iar un proiect de lege urmează să fie publicat vineri. El prevede o serie de compromisuri - inclusiv posibilitatea exprimării prin vot cu privire la un al doilea referendum şi o rămânere într-o uniune vamală temporară cu UE - cu scopul de a obţine o susţinere a planului său privind Brexitul de către o majoritate a deputaţilor.

Însă, abia prezentate, aceste propuneri, criticate de către toate părţile, par deja condamnate.

”Premierul trebuie să accepte azi (miercuri) că ceea ce a anunţat ieri (marţi) nu va funcţiona”, a declarat miercuri la BBC Keir Starmer, referentul Brexitului în Partidul Laburist (Labour), principala formaţiune de opoziţie în regat.

Laburiştii au rupt vineri negocierile angajate cu May în vederea găsirii unui compromis cu privire la Brexit.

Respins de opoziţie, planul lui May nu a fost cruţat nici în Partidul Conservator.

Însă May i-a înfruntat pe euroscepticiidin partidul său.

”Ni se cere acum să votăm în favoarea unei uniuni vamale şi unui al doilea referendum. Proiectul de lege este contrar programului nostru, iar eu nu voi vota în favoarea sa”, a scris pe Twitter fostul ministru de Externe Boris Johnson, candidat la succesiunea lui May şi un campion al Brexiter-ilor.

Un semn al opoziţiei faţă de noua ofertă a lui May, ministrul mediului Michael Gove a sugerat miercuri că votul asupra proiectului de lege cu privire la Brexit, care ar umra să aibă loc la începutul lui iunie, ar putea să fie pus în discuţie. ”În următoarele zile, noi vom reflecta la felul în care oamenii iau în calcul propunerea”, a spus el.

”A devenit un ritual dureros într-un proces care torturează: premierul dezvăluie o viziune cu privire la Brexit, iar deputaţii fac coadă să o demoleze în Camera Comunelor”, analizează BBC.

VOT DE SANCŢIONARE

O reuniune, miercuri după-amiaza a ”Comitetului 1922”, însărcinat cu organizarea Partidului Conservator, ar putea să sporească şi mai mult presiunea asupra lui May, somată săptămâna trecută de această instanţă să-şi pregătească plecarea.

În acest context, scrutinul european de joi se anunţă un masacru al partidului premierului.

Potrivit unui sondaj realizat de YouGov şi publicat miercuri, Partidul Conservator se clasează pe un umilitor loc cinci (7%), cu 30 de puncte procentuale după Partidul Brexitului al lui Nigel Farage, creditat pe prima poziţie.

În cazul în care deputaţii vor sfârşi prin a aproba proiectul de lege, May intenţionează să supună la vot organizarea unui al doilea referendum al Brexitului.

Acest referendum ar viza acordul ieşirii negociat de Theresa May, însă presa britanică subliniază că deputaţii ar putea include posibilitatea unei rămâneri în UE.

Parlamentul britanic a respins la jumătatea lui martie această idee, a unui al doilea referendum, apărată de mai multe partide, dar respinsă de către susţinătorii Brexitului şi alţii, care se tem de o agravare a disensiunilor în regat.

În cazul în care Camera Comunelor adoptă proiectul de lege şi refuză organizarea acestei consultări, Regatul Unit ar putea părăsi UE la sfârşitul lui iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.