OMV Petrom a anunţat marţi că a finalizat modernizarea depozitului de carburanţi de la Arad, cel mai mare din Vestul României şi al doilea cel mai mare din ţară, proiectul care a presupus investiţii de aproape 19 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania a investit aproximativ 145 de milioane de euro începând din 2007 pentru modernizarea infrastructurii de depozitare şi livrare a carburanţilor din România

Terminalul de la Arad are o capacitate de depozitare de peste 32.000 metri cubi, echivalent cu peste 550.000 de plinuri auto. Depozitul răspunde în principal nevoii de carburanţi din judeţele din vestul României - Arad, Bihor, Timiş, Hunedoara.

”Odată cu modernizarea depozitului de carburanţi de la Arad, încheiem cu succes programul de optimizarea infrastructurii pentru depozitarea carburanţilor. Programul a vizat concentrarea operaţiunilor în şase depozite mari pe teritoriul ţării şi a presupus investiţii de aproximativ 145 de milioane de euro în ultimii 12 ani”, a declarat Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de Downstream Oil.

Depozitul, care se întinde pe o suprafaţă de peste 50.000 de metri pătraţi, include cinci rezervoare de carburanţi modernizate. În cadrul proiectului, au fost implementate tehnologii moderne pentru automatizarea gestiunii şi a livrărilor de carburanţi, dar şi cele mai bune sisteme disponibile pentru protecţia împotriva incendiilor şi pentru reducerea impactului asupra mediului.

Lucrările de construcţii au inclus modernizarea a cinci rezervoare de depozitare carburanţi, instalarea a aproape 12 kilometri de conducte noi, turnarea a aproximativ 6.500 de metri cubi de beton şi lucrări de modernizare pentru 2 kilometri de cale ferată care deservesc depozitul.

Programul de optimizare a infrastructurii de depozitare a carburanţilor a fost demarat în 2007 şi a necesitat investiţii de aproximativ 145 de milioane de euro. În cadrul programului, au fost construite trei depozite noi, la Jilava, Brazi şi Işalniţa şi au fost modernizate alte trei depozite–la Bacău, Cluj şi Arad. Acestea au o capacitate cumulată de 119.000 de metri cubi şi acoperă geografic întregul teritoriu al României, răspunzând astfel nevoii de mobilitate la nivel naţional.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 792 benzinării, la sfârşitul lui martie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de 27,8 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 –2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.