Motivarea hotărârii prin care instanţa ÎCCJ a dispus revocarea controlului judiciar impus Laurei Codruţa Kovesi de procurorul Secţiei speciale pentru magistraţi Adina Florea în dosarul extrădării lui Nicole Popa desfiinţează acuzaţiile aduse fostei şefe DNA şi apreciază ca nelegală măsura controlului judiciar, conform Ziare.com. Instanţa afirmă că nicio probă în afară de cele prezentate de Sebstian Ghiţă în calitate de denunţător nu relevă implicarea lui Kovesi în ceea ce priveşte stabilirea preţului sau plata efectivă a transportului, concluzia fiind că fiecare dintre acuzaţiile aduse - luare de mită, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă - "este lipsită de precizie, claritate (coerenţă) şi de suport probator", iar controlul judiciar a fost nelegal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
  
 "Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine neîndeplinirea condiţiilor necesare începerii urmăririi penale în personam şi punerii în mişcare a acţiunii penale (lipsă de claritate a acuzaţiilor, aspect ce echivalează cu inexistenta notificării oficiale, existenţa unui caz de stingere sau împiedicare a exercitării acţiunii penale, lipsa probelor), nemotivarea ordonanţei prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, impunerea altor obligaţii decât cele expres şi limitativ prevăzute de lege", se arată în motivarea prezentată de Ziare.com
  
 Conform ÎCCJ, "ansamblul inscrisurilor de la dosar şi martorii audiaţi, angajaţi M.A.I., au atestat, dincolo de orice dubiu în acest moment procesual şi în baza prezentului probatoriu, derularea unei proceduri de achiziţie publică pentru identificarea companiei apte a presta activitatea de transport aerian, încheierea unui contract de prestări servicii, efectuarea plăţii de beneficiar (M.A.I., prin I.G.P.R.) în contul prestatorului de servicii (SC Ţiriac)".   
  
 "Chiar în ipoteza divizării plăţii transportului, aceasta nu se poate considera a fi un beneficiu sau folos personal obţinut de Laura Codruţa Kovesi", afirmă judecătorii instatei supreme. 
  
 "Nicio probă (obiectivă), alta decât cele emanate de la denunţător, direct sau prin terţi, nu surprinde interferenţa procurorului general Laura Codruţa Kovesi în stabilirea, divizarea ori alte manopere referitoare la preţul transportului aerian şi plata acestuia", mai arată ei. 
  
 "În esenţă, cele 5 acte de executare descrise, pentru care nu se invocă dispoziţii legale încălcate, relevă acţiuni în reprezentarea instituţiei pe care inculpata o conducea ori care ţin de atribuţiile de ordonator de credite şi nu sunt apte a produce niciun fel de prejudicii", se afirmă în motivare.
 
Judecătorul de drepturi si libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că "măsura controlului judiciar luată faţă de inculpata Kovesi Laura Codruţa este nelegală" şi decide revocarea.
 
În acest dosar, fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi este cercetată penal pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Ea a fost plasată sub control judiciar de către Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura.


Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.