Conducerea clubului Beşiktaş, în frunte cu preşedintele reales recent Fikret Orman, vrea să îl readucă la echipa din Istanbul pe tehnicianul Mircea Lucescu, cu care s-ar fi înţeles deja. Însă fanii nu sunt de acord şi insistă pentru numirea lui Sergen Yalcin, relatează cotidianul Turkiye.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“În ultima perioadă, suporterii au scandat împotriva lui Fikret Orman şi se opun variantei Lucescu. Fanii echipei Beşiktaş au arătat foarte clar pe cine vor antrenor la ultimul meci de pe Vodafone Park, cu Alanyaspor. Înainte şi în timpul partidei tribunele şi-au arătat afecţiunea faţă de Sergen Yalcin şi au transmis un mesaj clar conducerii clubului”, notează jurnalul din Turcia.

Sergen Yalcin, în vârstă de 45 de ani, este în prezent antrenorul formaţiei Alanyaspor. El a salutat publicul şi la conferinţa de presă de la finalul meciului a spus: “Evident că ne vom reîntâlni într-o bună zi”.

Turkiye scrie că Fikret Orman este acum nehotărât în privinţa concretizării înţelegerii de principiu cu Mircea Lucescu deoarece nu vrea să îşi strice şi mai mult relaţia cu suporterii. Unii oficiali din club au menţionat însă că fanii au fost şi împotriva aducerii jucătorului Burak Yilmaz, iar din această cauză fotbalistul a fost trasferat târziu la Beşiktaş, ceea ce acum se regretă.

Într-un sondaj de opinie pe reţelele de socializare, favoritul fanilor pentru Beşiktaş este Sergen Yalcin, cu 57,44 la sută din voturi. Pe locul doi este Guti, cu 23,78 la sută, iar apoi Okan Buruk are 6,31 la sută şi Lucescu 6,05 la sută.

Mircea Lucescu a fost tehnicianul echipei Beşiktaş în perioada 2002-2004 şi a câştigat titlul în Turcia cu această formaţie, în 2003. Ultima dată, Lucescu a antrenat reprezentativa Turciei.

Sergen Yalcin a fost pregătit de Lucescu la Beşkitaş. Actualul antrenor al Alanyaspor a jucat pentru Beşiktaş în perioada 2002-2006. Yalcin şi Mircea Lucescu au colaborat anterior şi la Galatasaray.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.