Antrenorul Mircae Rednic a declarat, miercuri, după 0-0, la Sibiu, cu FC Hermannstadt, că Dinamo ar fi avut o prestaţie mai bună în play-off decât unele echipe din acel eşalon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Îmi doresc ca şi la noi, pe Dinamo, să vină măcar 4.000 de suporteri, cum au fost astăzi. A fost un meci echilibrat, nu am avut ocazii în prima repriză, ei au avut o ocazie. Repriza a doua a fost mult mai bună, am fost mult mai periculoşi, am adus mingi în faţa porţii, am avut şi o bară la sfârşti, din fază fixă, cred că e un rezultat echitabil. Mi-aş fi dorit mai mult, dar astăzi am improvizat, nu am avut fundaş stânga, am jucat cu Elvis, cu Şerban mijlocaş lateral. Ei joacă cu mai multă ambiţie decât am făcut-o noi astăzi. La Dinamo, lucrurile încep să meargă bine, pentru sezonul următor deja suntem în discuţii cu unii jucători, trebuie să ne întărim. Cred că echipa asta mai are nevoie de 4-5 jucători. Vreau să le dau mai multe şanse jucătorilor, ca să nu fac vreo greşeală şi să las un jucător să plece şi apoi să regretăm. Dar sunt mulţumit ţinând cont de rezultate. Chiar cu lotul ăsta care s-a format în iarnă, noi şi Mediaş cred am fi făcut mai mult bine în play-off decât vreo două-trei echipe care sunt pe acolo", a declarat Rednic, la Digi Sport.

FC Hermannstadt a terminat la egalitate, miercuri, scor 0-0, meciul disputat pe teren propriu, cu FC Dinamo, în etapa a X-a a play-out-ului Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.