Cântăreaţa pop Madonna a sosit în Israel, marţi seară, pentru a participa la finala Eurovision Song Contest, care va avea loc sâmbătă seară, la Tel Aviv, informează DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea a sosit de la Londra cu un avion proprietate a omului de afaceri israelo-canadian Sylvan Adams, cel care finanţează vizita artistei, estimată la aproape 1,3 milioane de dolari. 

În timp ce Madonna pare pregătită pentru apariţia ei, un purtător de cuvânt al Eurovision Song Contest a spus că artista nu a semnat încă contractul. 

Marţi seară, a avut loc prima semifinală a concursului european care s-a încheiat cu victoria a 10 ţări din 17 participante. 

Cehia, Grecia, Belarus, Serbia, Cipru, Estonia, Australia, Islanda, San Marino şi Slovenia vor evolua în finală. 

Polonia, Belgia, Muntenegru, Finlanda, Ungaria, Georgia şi Portugalia au fost eliminate în prima semifinală. 

Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Spania s-au calificat automat în finală, reprezentând cei mai mari contributori ai European Broadcasting Union (EBU), care produce competiţia. Israel de asemenea, în calitate de gazdă.

A doua semifinală va avea loc joi seară. Zece din cele 18 participante vor intra în marea finală care va totaliza 26 de finalişti. 

Câştigătoarea de anul trecut, Netta Barzilai din Israel, va deschide show-ul joi seară ci o versiune specială a cântecului "Toy", cea care i-a adus victoria în 2018 la Lisabona. 

Dana International, care a câştigat concursul pentru Israel în 1998, a cântat la finalul spectacolului de marţi, care a fost găzduit de supermodelul Bar Refaeli, radiodifuzorul Erez Tal şi prezentatorii de televiziune Assi Azar şi Lucy Ayoub. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.