Guvernul britanic a informat că premierul Theresa May se opune în continuare organizării unui nou referendum ca parte a unui acord al Brexitului, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Keir Starmer, ministrul din umbră al Brexitului, şi vicepreşedintele Partidului Laburist Tom Watson au declarat că este puţin probabil ca un acord al Brexitului să fie aprobat fără ca organizarea unui referendum să facă parte din pachet, până la 150 de membri laburişti fiind pregătiţi să voteze împotriva unui acord care nu are include şi un nou vot.
 
Mai multe persoane importante ale ambelor părţi – conservatori şi laburişti – printre care şi Starmer, John McDonnell şi Rebecca Long-Bailey precum şi ministrul de finanţe Philip Hammond, numărul doi al lui May, David Lidington precum şi secretarul mediului, Michael Gove, urmează să se întâlnească luni.
 
Guvernul a informat că May a fost clară în ceea ce priveşte un al doilea vot: „Ea a spus de multe ori că este concentrată pe livrarea rezultatului primului referendum”.
 
Purtătorul de cuvânt al lui May a refuzat să precizeze un termen limită pentru discuţiile între Partidul Conservator şi laburişti cei care negociază pentru a ajunge la un acord al Brexitului care să fie aprobat de parlament.
 
„Dacă am face progrese cu laburiştii atunci am putea aduce proiectul de lege în faţa Camerei Comunelor înaintea alegerilor europarlamentare”, a afirmat el.
 
Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, a declarat că rămâne optimist în privinţa negocierilor însă a precizat că un referendum ar fi „o trădare a ceea ce au votat oamenii” în 2016.
 
„Discutăm cu conducerea laburistă, am avut discuţii foarte detaliate. Oamenii sunt pesimişti şi cred că discuţiile acestea nu vor duce nicăieri însă ele au continuat, este o săptămână importantă”, a adăugat el.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.