Secţia specială de investigare a magistraţilor, condusă de Gheorghe Stan, vrea să retragă apelul în dosarul retrocedărilor de păduri din Bacău în care Viorel Hrebenciuc fusese condamnat la doi ani de închisoare în primă instanţă, iar fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu fusese achitat. ICCJ a decis însă luni că discuţia pe această temă va fi reluată după formularea unui punct de vedere ala procurorului general, conform G4Media.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Documentul, datat 10 mai, a fost depus luni la instanţă.

"Vă încunoştinţăm că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie retrage apelul declarat împotriva sentinţei penale numărul 286 din data de 9.05.2019 de către Pachetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov", se arată în documentul depus la instanţă şi primit de către cei implicaţi în dosar. Numărul dosarului este 2862, iar sentinţa la care se face referire este din 2018.

După deliberări, judecătorii au decis amânarea procesului în dosarul Hrebenciuc. Instanţa a decis că va relua discuţiile asupra cererii sefului SIIJ după formularea punctului de vedere al Procurorului General. Următorul termen în dosar este 12 iunie. Conform G4Media, procurorul de şedinţă a mai arătat că decizia luată de procurorul-şef al Secţiei Speciale este supusă controlului ierarhic exercitat de procurorul general al României. În acest moment, a mai precizat procurorul de şedinţă, procurorul general nu a luat această decizie.

În ianuarie 2015, fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam, fostul senator Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău.

În acest dosar au fost judecaţi şi Gheorghe Paltin-Sturdza, beneficiarul pădurilor din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, fostul şef al Romsilva Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Matasel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.

În 9 mai 2018, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de ICCJ la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul retrocedărilor de păduri din Bacău. În acelaşi dosar, fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, acuzat de consituirea unui grup infracţional orgaizat şi de spălarea banilor, a fost achitat.

 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.