Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat, în urma unor controale făcute în aprilie la comercianţi de încălţăminte, amenzi a căror valoare depăşeşte 1,2 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în perioada 1-12 aprilie, o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea articolelor de încălţăminte.

Astfel, au fost verificaţi 898 de operatori economici, din care 569, reprezentând 63,36%, au înregistrat abateri de la prevederile legale. Valoarea produselor controlate a fost de 21.455.639 de lei, din care produsele cu abateri au însumat 1.325.484 de lei.

Pentru aceste abateri, operatorilor economici li s-au aplicat 630 de sancţiuni, din care 280 de avertismente şi 350 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.217.200 de lei.

De asemenea, au fost dispuse 325 de măsuri de oprire temporară de la comercializare, pentru nerespectarea cerinţelor de informare a consumatorilor, prin marcarea/etichetarea articolelor de încăţăminte.

Deficienţele constatate s-au referit, în principal, la etichetare şi, respectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor.

Reprezentanţii ANPC le recomandă oamenilor să cumpere încălţăminte doar din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează factură sau bon fiscal, de care vor avea nevoie în caz de reclamaţie, să fie atenţi la încălţămintea cu numele unor mărci consacrate sau "asemănătoare" dacă preţul este exagerat de mic faţă de cel real, să examineze şi să probeze încălţămintea, să citească eticheta şi să respecte instrucţiunile de întreţinere.

Ei menţionează că orice reclamaţie trebuie semnalată mai întâi magazinului de la care a fost cumpărată încălţămintea şi, în caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.