Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a declarat, miercuri, la Sibiu, că formaţiunea este extrem de democratică şi orice decizie se ia prin vot secret. Astfel s-a decis suspendarea partidului lui Viktor Orban, însă, dacă acţiunile acestuia continuă ca până acum, va fi exclus. "Mă doare în cot dacă rămâne în partid", a spus Daul, întrebat despre eventuala retragere a lui Viktor Orban din PPE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Preşedintele PPE a declarat, miercuri, la Sibiu, că în interiorul formaţiunii toate deciziile se iau prin vot secret, totul fiind foarte democratic. 
Aşa a fost decis numele lui Manfred Weber pentru Comisia Europeană şi aşa s-a decis suspendarea partidului lui Viktor Orban.
 
"Dacă lucrurile continuă aşa, domnul Viktor Orban va fi exclus sau va părăsi singur partidul", a spus Daul.
 
Acesta a explicat că o decizie va fi luată înaintea Congresului din luna noiembrie.
 
"Înainte de Congresul nostru din luna noiembrie vom lua o hotărâre în mod democratic cu privire la ceea ce se întâmplă. În orice caz, domnul Orban, partidul FIDESZ sunt nişte persoane, entităţi libere şi se va lua o decizie democratică cu privire la ce se va întâmpla mai departe. Sigur, nu e bine că a spus că nu îl susţine pe candidatul nostru, domnul Weber. Vă aduc aminte că nici pe domnul Juncker nu l-a susţinut şi, totuşi, domnul Juncker a fost ales", a spus el.
 
Întrebat ce părere are despre eventuala plecare a lui Viktor Orban din PPE, Daul a spus: "Mă doare în cot dacă rămâne în partid. Avem nişte reguli şi nişte valori de respectat şi ele sunt cele care primează. Nici nu vorbim despre alianţă, atâta timp cât eu rămân preşedinte".
 
Partidul aflat la putere în Ungaria, Fidesz, nu mai susţine candidatura lui Manfred Weber la postul de preşedinte al Comisiei Europene (CE), a anunţat luni premierul ungar Viktor Orban, relata Reuters.

Principalul grup de centru-dreapta în Parlamentul European (PE), Partidul Popular European (PPE, conservatori), prezidat de Manfred Weber, i-a suspendat în martie dreptul de vot, pe o perioadă nedeterminată, în aşteptarea rezultatelor unei anchete interne în PPE cu privire la presupuse încălcări ale principiilor UE şi statului de drept comise de Fidesz în Ungaria.

Orban, un suveranist populist care a intrat frecvent în conflict cu Uniunea Europeană (UE) pe tema migraţiei şi reformelor sale judiciare, s-a apropiat de atunci de drepta europeană.

”Premierul ungar este ales de către poporul ungar”, a declarat Orban într-o conferinţă de presă comună cu vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache.

”Weber a spus că nu vrea să fie preşedinte al Comisiei cu voturile ungurilor”, a adăugat el.

El a subliniat că acest lucru exclude orice nouă susţinere a lui Weber, care doreşte să-i succeadă luxemburghezului Jean-Claude Juncker la preşedinţia CE după alegerile europene de la 23-26 mai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.