Un tânăr în vârstă de 17 ani a ţinut ostatice, marţi, timp de mai multe ore, patru femei, într-un local de pariuri (PMU) din Blagnac, în apropiere de Toulouse, relatează AFP. Toate cele patru femei au fost eliberate marţi seara, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Ostaticele de la Blagnac, eliberate, suspectul minor, reţinut în cadrul mişcării ”vestelor galbene”

Toate cele patru femei ţinute ostatice de către un tânăr, într-un local de pariuri sportive, la Blagnac, în apropiere de Toulouse, au fost eliberate marţi seara, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru AFP.

Suspectul, în vârstă de 17 ani, cunoscut în legătură cu fapte de drept comun, reţinut în cadrul mişcării ”vestelor galbene”, a eliberat mai întâi o femeie luată ostatică către ora locală 20.00 (21.00, ora României), iar apoi pe celelalte trei.

Luarea de ostatici a început imediat după ora locală 16.00 (17.00, ora României).

”Suspectul este un tânăr în vârstă de 17 ani care reţine ostatice patroana şi angajate. El a tras în două rânduri în aer de la începutul luării de ostatici”, a declarat o sursă apropiată dosarului.

”Nu există vreo suspiciune de terorism, acest lucru nu este evocat”, a declarat pentru AFP Primăria din Blagnac, care confirmă că este vorba numai despre ostatice.

”Individul nu a făcut vreo revendicare până acum”, potrivit prefecturii.

”RAID 31 (Toulouse) se află la faţa locului. Unitatea centrală a RAID a fost trimisă la faţa locului, iar RAID 33 (Bordeaux) este în alertă”, a anunţat unitatea pe Twitter.

”Bărbatul ar fi declarat că, dacă intervine poliţia, va trage în forţele de ordine”, potrivit unei surse apropiate dosarului.

”Forţele de ordine şi pompierii salvatori prezenţi la faţa locului au stabilit un perimetru de securitate”, a anunţat prefectura. Prefectul regiunii Occitanie, Etienne Guyot, "a preluat conducerea operaţiunilor”, a adăugat ea, într-un comunicat.

Un angajat al agenţiei de voiaj situate în apropierea barului, care a cerut protecţia anonimatului, a declarat pentru AFP că a auzit ”patru focuri de armă” către ora locală 16.20 (18.20, ora României), ora la care a început luarea de ostatici.

Aproximativ zece vehicule CRS şi două vehicule aparţinţnd pompierilor erau staţionate în apropierea localului, situat pe maul Garonne, la intrarea în Blagnac, au constatat jurnalişti AFP.

Potrivit unei septuagenare care locuieşte la aproximativ zece metri de acest local de pariuri, pompierii şi SAMU au desfăşurat tărgi în apropierea scenei.

”MULTE TRECERI”

Un Centru operaţional departamental (COD) a fost deschis, pentru a coordona acţiunile diverşilor actori care intervin pe teren, a precizat prefectura.

”Pe la (ora locală) 16.30, 16,45, mă aflam afară, când un poliţist, înarmat cu o armă de mână, mi-a spus să intru, pentru că există o luare de ostatici”, a declarat pentru AFP alt angajat al agenţiei de voiaj, Jean-Baptiste Boutié.

Poliţiştii au evacuat, apoi, aproximativ 40 de salariaţi ai acestei agenţii.

Foarte frecventat, cu ”multe treceri după-amiaza”, potrivit lui Boutié, acest bar în care se fac pariuri este deţinut de aproximativ 40 de ani către acelaşi proprietar, a precizat primăria.

Primarul din Blagnac, Joseph Carles, s-a dus la faţa locului.

Mai mulţi locuitori erau reţinuţi la un baraj al poliţiei, au declarat ei pentru AFP.

”Găteam şi am ieşit să iau ceva, dar nu mă mai pot întoarce acasă”, a declarat Nicolas, în vârstă de 37 de ani, un vecin.

Prefectura a dat consemne de securitate riveranilor şi a îndemnat să nu se difuzeze ”zvonuri false”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.