Un eveniment dedicat Doinei Cornea şi volumului "Puterea fragilităţii", apărut recent la editura Humanitas, în ediţie de colecţie, la care vor participa Gabriel Liiceanu, Cristian Preda şi Ioan Stanomir, va fi organizat, joi, de la ora 19.00, la un an de la moartea autoarei, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această nouă ediţie a "Puterii fragilităţii", de Doina Cornea, reia cu minime îndreptări şi aduceri la zi volumul publicat la Humanitas în 2006. Ca şi în acel volum, a fost preluat - a fost dorinţa autoarei - două texte apărute în "Faţa nevăzută a lucrurilor (1990-1999): Dialoguri cu Rodica Palade" (Dacia, 1999).

Fotografiile, provenite majoritatea din arhiva familiei şi aşezate laolaltă, sunt mai numeroase decât în prima ediţie.

Apărută la un an după moartea Doinei Cornea, această ediţie reprezintă un omagiu adus memoriei autoarei.

Accesul la eveniment este gratuit, pe baza unei rezervări prin Eventbook. 

"Noi ne acceptăm eroii abia atunci când şi-au luat locul într-un trecut care nu ne obligă. Cât sunt vii, preferăm să le împrumutăm urâţenia noastră decât să imităm frumuseţea lor. Adevărul e că, de peste două decenii, Doina Cornea n-a mai existat pentru noi. N-a devenit un model, aşa cum s-ar fi cuvenit. Nu i s-a mai cerut părerea, pentru a acompania cu rectitudinea spiritului ei toate strâmbătăţile care au pus treptat stăpânire pe noi. Cei care fac opinia publică în ţara asta au uitat-o repede şi şi-au amintit, scurt, de ea abia când a plecat dintre noi. Făcând ce a făcut, Doina Cornea n-a aşteptat nimic de la nimeni. Dialogul ei cu libertatea l-a purtat în absoluta lui gratuitate: fără punerea în scenă a unei parade etice şi fără gândul de a prezenta vreodată nota finală societăţii care beneficiase de pe urma îndrăznelii ei. Disidenţa Doinei Cornea n-a fost, până la urmă, decât expresia publică pe care a căpătat-o, în chip firesc, o devenire interioară", spune Gabriel Liiceanu. 

Doina-Maria Cornea s-a născut la Braşov în 30 mai 1929, ca fiică a Mariei şi a lui Iacob Cornea. Bunicii ei, atât pe linie maternă, cât şi paternă, erau ţărani români ardeleni. În1948  devenit studentă a Facultăţii de Litere din Cluj, secţia franceză-italiană, unde s-a făcut remarcată de profesorul Henri Jacquier, care ulterior i-a condus lucrarea de licenţă şi i-a propus un post de asistentă la această facultate. După absolvire, a fost repartizată ca profesoară de franceză la un liceu din Zalău, unde a lucrat până în 1956. Căsătorită în 1954 cu Leontin Cornel Iuhas, avocat în Zalău, şi mamă a doi copii, Ariadna şi Leontin Horaţiu, s-a mutat împreună cu familia în 1958 la Cluj, devenind asistentă stagiară, apoi titulară la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj.

Activitatea ei de opozantă la dictatura comunistă a debutat în 1982, când a trimis o scrisoare deschisă la Radio Europa Liberă, acesta fiind şi motivul destituirii ei din postul de la facultate, în 1983. Cum actele de protest au continuat, radicalizându-se treptat, în cursul anilor 1983-1989 Securitatea o va supune unor anchete frecvente şi persecuţiilor. În 1987 a fost arestată împreună cu fiul ei, iar începând din 1988 i s-a impus un regim de arest la domiciliu. După Revoluţia din decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Naţional al Frontului Salvării Naţionale - primul nume de pe lista iniţială de membri - şi în Consiliul Judeţean Cluj; a demisionat din ambele consilii la 23 ianuarie 1990. În aceeaşi perioadă a devenit membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, apoi al Forumului Democrat Antitotalitar din România, al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului - filiala Cluj - şi al Alianţei Civice. A murit la Cluj, în 4 mai 2018.

Traduceri: Mircea Eliade, "Încercarea labirintului" (Dacia, 1990; Humanitas, 2007), Petru Gherman, "Preafericitul Ieremia Valahul" (Dacia, 1991), Prinţul Vladimir Ghika, "Gânduri pentru zilele ce vin" (Dacia, 1995), "Ultimele mărturii" (Dacia, 1997) şi "Fragmente postume" (Dacia, 2003).
Volume publicate: "Liberté? / Libertate? Convorbiri cu Michel Combes" (Critérion, 1990 / Humanitas, 1991); "Scrisori deschise şi alte texte" (Humanitas, 1991); "Faţa nevăzută a lucrurilor (1990-1999): Dialoguri cu Rodica Palade" (Dacia, 1999; trad. fr. La face cachée des choses, Éditions du Félin, 2001); "Puterea fragilităţii" (ed. I - Humanitas, 2006); "Jurnal: ultimele caiete" (Fundaţia Academia Civică, 2009).
Distincţii: Premiul Thorolf Rafto (1989), Doctor Honoris Causa al Universităţii Libere din Bruxelles (1989), Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce (2000), Legiunea de Onoare a Franţei în grad de Ofiţer (2000), Ordinul de Cavaler al Sfântului Silvestru (Vatican, 2003), Legiunea de Onoare a Franţei în grad de Comandor (2009), Crucea Casei Regale a României (2009).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.