Moţiunea simplă, iniţiată de USR şi PNL, împotriva ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, a picat luni, fiind votată de doar 27 de parlamentari, în condiţiile în care 38 au semnat-o.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Moţiunea, numită ”Eugen Teodorovici – românii îţi cer să demisionezi”, a înregistrat 70 de voturi ”împotrivă”, 27 de voturi ”pentru” şi 9 abţineri.

Votul a fost secret şi electronic. Moţiunea a fost depusă în 8 aprilie în plenul Senatului. 

Senatorii PNL si USR au inclus, în textul moţiunii, mai multe mesaje din partea unor cetăţeni români nemulţumiţi de măsurile luate până acum de ministrul Finanţe şi care cereau demisia acestuia.

”Partidul Naţional Liberal împreună cu Uniunea Salvaţi România consideră că ministrul Eugen Teodorovici a dat destule dovezi de incompetenţă, a minţit destul şi a ameninţat destul. Prezenţa sa în continuare în fruntea ministerului Finanţelor Publice pune România într-un pericol economic major şi într-o postură jenantă faţă de partenerii noştri europeni şi euroatlantici”, se arată în document.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.