Doi militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", care se află în misiune în Afganistan, au fost răniţi, luni, în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar. Starea lor este stabilă, unul dintre ei fiind deja externat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN), accidentul s-a petrecut în jurul orei 2.35, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar.

”Pe timpul executării misiunii, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii s-a răsturnat. Cauzele evenimentului sunt în curs de cercetare de către o comisie constituită la nivelul unităţii. Celor doi militari, caporalul clasa a III-a Laurenţiu Bogatu şi fruntaşul Ionuţ Burlacu, li s-a acordat primul ajutor şi au fost evacuaţi la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar. Starea lor de sănătate este stabilă, caporalul Bogatu fiind deja externat şi s-a întors în campul românesc, unde rămâne sub supravegherea echipei medicale a detaşamentului”, a transmis Ministerul Apărării.

Conducerea MApN este informată în permanenţă despre situaţie şi urmăreşte evoluţia de sănătate a militarilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.