Tehnicianul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat sâmbătă seară, după meciul pierdut în faţa formaţiei Dunărea Călăraşi, scor 0-1, că jucătorii săi au greşit multe pase şi au fost “inexistenţi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În repriza a doua nu am existat pe teren. Credeam că simpla noastră prezenţă în teren va aduce victoria. La cum ne-am comportat azi, nu meritam să câştigăm. Felicit Dunărea, şi-a dorit cu adevărat victoria. Ai mei erau în a şaptea zi de Paşte, noi tot ciocneam ouă şi ei jucau. Atâtea pase greşite chiar nu am văzut. Îmi asum înfrângerea, eu nu am reuşit să îi fac să înţeleagă că pentru ei acest meci e ca o finală. Le-am spus că Dunărea va juca agresiv, că au un antrenor care ştie să îi motiveze foarte bine. Dar asta s-a întâmplat azi, am fost inexistenţi", a spus Rednic la Digi Sport.

Formaţia Dinamo a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa Dunărea Călăraşi, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Ligii I.

Golul a fost marcat de Ammari, în minutul 70.

În minutul 82, au fost eliminaţi Enache de la gazde şi Grigore de la oaspeţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.