Inspecţia Judiciară anunţă că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Florentina Mirică, fost procuror DNA şi în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, întrucât ar fi încălcat dispoziţii legale, ale regulamentului DNA şi ale Codului deontologic prin postarea rechizitoriul dosarului DIPI2 în reţeaua de intranet şi ar fi transferat de pe e-mailul instituţiei pe cel personal documente, inclusiv privind dosarul DIPI2. Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Florentina Mirică, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru următoarele abateri disciplinare: - manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu; - nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii; -nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor or deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspecţia Judiciară, inspectorii de caz au reţinut că procurorul, prin expresiile utilizate întru-un e-mail adresat tuturor procurorilor din DNA cu privire la probitate profesională a şefului Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA şi prin motivele invocate într-o plângerea formulată la instanţă, a încălcat dispoziţii ale legilor 303/2004 şi 544/2001, precum şi ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi ale Codului de procedură penală.

De asemenea, prin postarea rechizitoriul dosarului cunoscut opiniei publice sub numele de DIPI2 în reţeaua de intranet, a încălcat dispoziţii ale Regulamentului de ordine interioară al DNA, ale legilor 303/2004 şi 304/2004 şi ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

IJ mai susţine că procurorul a transferat de pe e-mailul instituţiei pe e-mailul personal o serie de documente, inclusiv documente privind dosarul DIPI2 care permit identificarea unor persoane/situaţii şi dezvăluirea unor date confidenţiale, încălcând astfel prevederi ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, ale Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 81/2016, în care se menţionează măsurile privind protecţia documentelor create şi gestionate de parchete şi în care sunt definite astfel de documente şi lucrări, dar şi ale Regulamentului de ordine interioară al DNA.

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.

Florentina Mirică a fost şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi şi-a depus candidatura la conducerea DNA, în iulie anul trecut.

Mirică a instrumentat dosarul CNAS, în care sunt vizaţi 90 de funcţionari ai Casei de Asigurări de Sănătate, oameni de afaceri şi firme din domeniul îngrijirii la domiciliu. De asemenea, a instrumentat dosarul în care au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu fostul vicepremier Gabriel Oprea şi mai multi ofiţeri superiori din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

Procurorul Florentina Mirică a instrumentat şi dosarul DIPI 2, în care erau vizaţi fostul şef al Poliţiei Române Petre Tobă, foştii şefi ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) Gelu Oltean, Nelu Zarnica, Gheorghe Nicolae, Rareş Văduva şi alţi 10 ofiţeri. Ancheta a vizat modul în care fondurile destinate activităţilor operative erau folosite pentru cadouri sau plata unor note la restaurant.

Rechizitoriul a fost însă infirmat, iar Mirică a cerut să revină la Parchetul Tribunalului Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.