Ministerul Afacerilor Externe (MAE) se delimitează de declaraţiile ambasadorului George Maior dintr-o scrisoare deschisă adresată Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI, în care acesta a contestat raportul întocmit în privinţa sa şi a cerut desecretizarea integrală a audierilor. "Delimitarea instituţională faţă de declaraţiile domnului Maior este determinată de faptul că domnia sa nu recunoaşte raportul adoptat de Comisia pentru controlul Serviciului Român de Informaţii a Parlamentului României şi se referă la acesta ca fiind un text asumat de o parte a membrilor Comisiei", arată MAE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe arată, într-un comunicat de presă transmis joi, că se delimitează de declaraţiile ambasadorului George Maior prin scrisoarea deschisă adresată membrilor Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, care a fost preluată în presă.

"Delimitarea instituţională faţă de declaraţiile domnului Maior este determinată de faptul că domnia sa nu recunoaşte raportul adoptat de Comisia pentru controlul Serviciului Român de Informaţii a Parlamentului României şi se referă la acesta ca fiind un text asumat de o parte a membrilor Comisiei. Potrivit procedurilor parlamentare şi democratice, Comisia, cu majoritatea membrilor, a aprobat raportul care este un document oficial al Parlamentului României. În aceste condiţii trebuie respectată obligaţia de rezervă a membrilor Corpului diplomatic în raport cu autorităţile române conform principiului separaţiei puterilor, prevăzut de Constituţia României", arată MAE.

Conform sursei citate, Legea 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României prevede la articolul 31, care se referă la obligaţiile membrilor Corpului diplomatic şi consular, ca aceştia să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii României.

"În conformitate cu prevederile articolului 58 din Legea 269/2003, încălcarea de către membrii Corpului diplomatic şi consular al României a prevederilor legii şi neîndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de serviciu atrag răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz", precizează MAE.

Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI susţine că fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a încălcat legislaţia care reglementează activitatea instituţiei pe care condus-o şi a angajat SRI în acţiuni care au lezat interesele partidelor şi ale persoanelor fizice şi juridice, elementele respective fiind circumscrise unor acţiuni de poliţie politică, menită să afecteze procese democratice. Printre politicienii vizaţi se află Klaus Iohannis, Eduard Hellvig şi Victor Ponta.

Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI notează în documentul intitulat :"Raport privind folosirea Serviciului Român de informaţii de către domnul George Maior în scopuri personale",  că George Maior a denaturat adevărul privind relaţia avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu.

George Maior a contestat concluziile raportului Comisiei, printr-o scrisoare deschisă adresată membrilor acesteia, el cerând desecretizarea integrală a audierilor. "Pe această cale, doresc să îmi exprim consternarea faţă de faptul că sub egida unei importante comisii a Parlamentului României, o parte a membrilor acestei structuri parlamentare a asumat un text care conţine numeroase aserţiuni false, speculaţii goale de conţinut, afirmaţii trunchiate, precum şi calomnii grave care afectează serios credibilitatea şi probitatea morală a Comisiei şi aduc atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei mele", a susţinut fostul şef al SRI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.