Cea de-a 26-a ediţie a festivalului EUROPAfest va avea loc între 9 şi 18 mai, la Bucureşti şi Sibiu, unde vor fi prezenţi peste 300 de muzicieni din 31 de ţări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din program vor face parte concerte, concursuri, ateliere, jam sessions şi evenimente neconvenţionale, sub sloganul „It’s all about live quality music!”.

EUROPAfest a fost primul eveniment din România care a primit, în 2005, Înaltul Patronaj al Casei Regale, iar din 2015 a fost desemnat de Comisia Europeană între cele mai bune festivaluri din Europa.

Festivalul va debuta pe 9 mai - Ziua Europei - cu o gală ce va avea loc la Teatrul Odeon din Bucureşti şi unde va cânta Dan Papirany Band, muzicieni din Australia, Israel şi Noua Zeelandă, şi Gabriele Agosta (Italia), potrivit unui anunţ făcut miercuri de organizatori.

Între 11 şi 18 mai, în Capitală vor avea loc concertele din cadrul concursului-festival Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz ale Europei. Sala Dalles va găzdui zilnic, începand cu 13 mai şi până pe 17 mai, de la ora 19:00, un concert de jazz. În total, 16 trupe din 13 ţări. Accesul la concerte se va face pe bază de bilet, care costă 49 de lei şi pot fi cumpărate de pe iabilet.ro.

Între 11 şi 18 mai, va avea loc cea de-a 25-a ediţie a Jeunesses International Music Competition „Dinu Lipatti”, la care vor participa peste 60 de violonişti din 24 de ţări. Juriul de specialişti internaţionali va acorda premii în valoare de 10.000 de euro. La acest eveniment, accesul elevilor şi studenţilor este liber, în limita locurilor disponibile.

Între 10 şi 17 mai, vor avea loc concertele after-hours reunite sub brandul Caffe Festival Ibis. În fiecare seară, de la ora 20:00, în cafeneaua hotelului de la Gara de Nord muzicieni ai noului val de jazz vor susţine concerte. Accesul la concerte se va face pe bază de bilet, care costă 49 de lei şi pot fi cumpărate de pe iabilet.ro.

La Sibiu vor avea loc concerte simfonice, pe scena Sălii Thalia, în perioada 9 - 18 mai. Evenimentul principal va fi Best World Violinists, în cadrul căruia vor evolua cei mai buni violonişti din concurs alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu.

Între 14 şi 18 mai, vor fi organizate masterclass-uri şi workshop-uri pentru vioară şi jazz, cel mai aşteptat fiind cel condus de artista Doroteya Lyutskanova (Bulgaria).

Festivalul se va încheia pe 18 mai cu Gala EUROPAfest care celebrează excelenţa muzicală. Vor evolua cele mai bune trupe şi cei mai buni violonişti, iar publicul va afla cine sunt câştigătorii celor două concursuri. Cu aceeaşi ocazie va fi decernată Diploma de Excelenţă din partea Casei Regale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.