Ana Bogdan, locul 132 WTA, singura jucătoare română acceptată pe tabloul principal, a învins-o, luni, cu 6-3, 6-3, pe franţuzoaica Alize Cornet, locul 54 WTA, în primul tur al turneului de categorie WTA International de la Rabat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bogdan s-a impus după un meci de o oră şi jumătate.

Ea va juca în optimi cu învingătoarea din meciul dintre britanica Johanna Konta, locul 47 WTA şi cap de serie numărul 7, şi chinezoaica Yafan Wang, locul 56 WTA.

Ana Bogdan şi-a asigurat un premiu de 3.310 dolari şi 30 de puncte WTA.

Tot luni, Monica Niculescu, locul 128 WTA şi cap de serie numărul 6, a abandonat meciul cu Olga Danilovici din Serbia, locul 118 WTA şi cap de serie numărul 3, din ultimul tur al calificărilor turneului de la Rabat.

Jucătoarea română s-a retras de pe teren la scorul de 4-4, după 52 de minute de joc.

Şi Irina Bara, locul 178 WTA, a ratat calificarea pe tabloul principal al turneului de la Rabat, după ce a fost învinsă, cu scorul de 6-1, 6-2, de belgianca Ysaline Bonaventure, locul 122 WTA şi cap de serie numărul 4, după o oră de joc.

Pentru prezenţa la simplu, româncele eliminate în calificări vor primi câte un premiu de 1.005 dolari şi câte 14 puncte WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.