Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga, a anunţat, joi, că le-a transmis reprezentanţilor firmei AZVI că le va rezilia contractul dacă până în data de 20 mai nu reiau lucrările pe DN 73.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El le-a atras atenţia că situaţia actuală nu mai poate continua şi că nu este interesat de motivele pe care constructorul le invocă pentru întârzierile constante de până acum.

“Pe data de 20 mai venim din nou în control pe şantier şi dacă nu vă găsim la lucru, pe data de 21 mai vă reziliem contractul ! Trebuie să întelegeţi că nu sunteţi într-o staţiune de odihnă. Aţi semnat un contract cu noi şi trebuie să-l respectaţi! Nu mai avem nevoie de scuze!”, le-a transmis Narcis Neaga.

Neaga le-a mai atras atenţia că rezilierea contractului va atrage după sine emiterea unui certificat negativ, ceea ce nu îi va mai permite acestui constructor să participe timp de trei ani la licitaţii publice în România sau în alt stat al Uniunii Europene (UE).

“Aţi câştigat licitaţia pentru modernizarea DN 73 pentru că aveţi experienţă şi palmares. Dar ceea ce faceţi în Romania vă descalifică. Nu ştiu dacă în Spania procedaţi la fel !”, a adăugat şeful CNAIR.

Narcis Neaga le-a reamintit reprezentanţilor AZVI că anul trecut a mai avut o discuţie cu aceştia tot pe tema lipsei de mobilizare.

“Anul trecut, în luna august am mai avut o discuţie cu dvs. ca urmare a revoltei cetăţenilor şi primarilor din zona Râşnov – Bran, care nu mai suportă ce se întâmplă acolo. Ati venit la întâlnire cu tot felul de promisiuni, grafice şi propuneri. Nu aţi făcut însă nimic de atunci! Ne vedem pe data de 20 mai!”, a mai spus Neaga.

Lucrările pentru modernizarea DN 73, finanţate din fonduri europene, au început în luna mai 2014, iar la ora actuală au ajuns la un stadiu fizic de doar 42%.

Licitaţia pentru contractul în valoare de 275,86 milioane lei a fost câştigat la momentul respectiv de asocierea Azvi - Straco Grup – Piomar Development – Tractebel, căreia până la ora actuală CNAIR i-a plătit peste 45% din valoarea contractului.

DN73 are o lungime totală de 103 de kilometri şi asigură leagătura dintre Municipiul Braşov şi Municipiul Piteşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.