Aproape jumătate dintre românii (47%), care vor să-şi cumpere o casă, au văzut deja peste 10 posibile locuinţe, fără a lua decizia de achiziţie, în timp ce 22% dintre aceştia nu au vizionat niciuna, deşi se află în pline căutări, potrivit unui studiu publicat, marţi, de platforma OLX.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Întrebaţi care este diferenţa dintre aşteptări şi realitate atunci când vine vorba despre căutarea unei locuinţe, jumătate dintre respondenţi au declarat că procesul de achiziţie a decurs aşa cum se aşteptau (50%), 36% dintre aceştia sunt mai nemulţumiţi, iar 14% - mai mulţumiţi decât se aşteptau”, se arată în studiu.

Bărbaţii sunt mai mulţumiţi decât femeile de felul în care decurge acest proces - bărbaţii au declarat că nivelul de satisfacţie este de 6,24 pe o scară de la 1 la 10, în timp ce femeile au notat cu 5,63.

Persoanele care caută o locuinţă de unele singure au spus că nivelul de satisfacţie este de 5,98 pe o scară de la 1 la 10, în timp ce persoanele care caută împreună cu partenerul - de 6,10, potrivit OLX.

”Procesul de căutare a început de mai puţin de o lună pentru 21%, de 1-6 luni pentru 39% dintre respondenţi, de 7-12 luni pentru 15%, de 13-24 luni pentru 11% şi de peste doi ani pentru 14%”, se arată în comunicat.

Întrebaţi care sunt aspectele pozitive cu care s-au întâlnit pe parcursul căutării unei locuinţe, respondenţii au amintit, printre altele, ”mă atrage ideea de a avea o nouă locuinţă”, ”platformele imobiliare îmi uşurează procesul de căutare” şi ”e o activitate care îmi face plăcere”.

Pe de altă parte, printre cele mai amintite aspecte negative întâlnite pe parcursul căutării unui apartament sunt ”preţurile sunt mai mari decât mă aşteptam”, ”proprietăţile bune dispar repede de pe piaţă” şi ”unele oferte se repetă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.