Premierulu Viorica Dăncilă a declarat vineri, la Botoşani, că îşi doreşte ca în 2019 social-democraţii să câştige alegerile europarlamentare şi să aibă preşedintele României, un preşedinte PSD

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Îmi doresc ca împreună să mergem la guvernare până în 2020, iar în primul rând în 2019 să câştigăm alegerile europarlamentare şi să avem preşedintele României, un preşedinte PSD", a declarat Viorica Dăncilă la conferinţa de alegeri  a PSD Botoşani.

Ea a precizat că, pentru a-şi putea pune în practică proiectele, pentru a putea să se ţină de cuvânt în faţa cetăţenilor care l-au votat există o singură şansă: să voteze şi să convingă că PSD,  indiferent de culoarea politică, a ajutat fiecare comunitate în parte, că a existat un program PNDL introdus de Liviu Dragnea care şi-a arătat efectele, că la sfârşitul anului trecut guvernul a alocat toate fondurile pentru PNDL 2 şi că în continuare proiectele lor îşi găsesc corespondentul în guvernarea PSD-ALDE.

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri, la Antena 3, că speră ca Klaus Iohannis să nu mai câştige un nou mandat la Cotroceni, precizând că ALDE şi PSD au decis să aibă un candidat comun la Preşedinţie, iar după alegerile europarlamentare vor lua o decizie în funcţie de candidatul cel mai bine plasat.

Întrebat dacă, în opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis va mai câştiga un mandat, Tăriceanu a răspuns: "Eu sper să nu mai câştige".

El a precizat că a ALDE a avut discuţii cu PSD pe tema candidatului la Preşedinţie.

"Discuţiile cu conducerea PSD ne-au dus la o concluzie, că soluţia cea mai bună e să mergem pe un candidat comun. Vom vedea cine este cel mai bine plast după alegerile pentru Parlamentul European şi atunci vom decide în această privinţă", a explicat liderul ALDE.

 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.