Donald Trump a reacţionat folosind un cuvânt vulgar atunci când procurorul special Robert Mueller a fost numit, în mai 2017, să ancheteze cu privire la o posibilă complicitate între Rusia şi echipa sa de campanie, potrivit raportului cu privire la ancheta rusă, publicat într-o versiune cenzurată, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O, Doamne. Este teribil. Este sfârşitul preşedinţiei mele. Am încurcat-o (fucked)”, a declarat preşedintele american în Biroul Oval, la Casa Albă, pe 17 mai 2017, când secretarul Justiţiei de la acea vreme, Jeff Sessions,l-a informat despre numirea procurorului special.

Donald Trump ”s-a prăbuşit în fotoliul său”, se precizează în raportul procurorului Mueller, care se sprijină aici pe note luate de şeful de cabinet al lui Sessions.

Preşedintele l-a atacat după aceea pe Jeff Sessions, reproşându-i, furios, că nu l-a ”protejat”.

”Cum ai putut să laşi să facă asta, Jeff??”, a întrebat Trump. ”Toată lumea îmi spune că dacă ai un procuror de ăsta special îţi strică preşedinţia. Durează ani şi ani, nu voi putea face nimic. E cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat”.

Până la destituirea sa în noiembrie 2018, Trump nu a încetat să-i reproşeze secretarului său al Justiţiei că s-a recuzat în ancheta rusă.

Adjunctul acestuia, Rod Rosenstein, a fost însărcinat să supervizeze ancheta rusă.

Tot potrivit raportului, în iunie 2017, preşedintele american i-a ”ordonat” şefului serviciilor juridice ale Casei Albe Don McGahn să-l acuze pe Robert Mueller de ”conflict de interese” şi să ceară ”revocarea sa”. McGahn a refuzat să o facă, scrie procurorul special în raportul său.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.