Jucătorii profesionişti din Anglia şi din Ţara Galilor vor boicota timp de 24 de ore social media, începând de vineri dimineaţă, în semn de protest faţă de felul în care reţelele de socializare şi autorităţile din fotbal răspund rasismului, relatează bbc.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest protest vine în contextul mai multor incidente rasiste semnalate în acest sezon în fotbalul internaţional.

Cel mai recent, în această săptămână, căpitanul echipei Manchester United, Ashley Young, a fost victima unor inssulte rasiste pe Twitter.

“Vineri transmitem un mesaj tuturor celor care îi jignesc pe jucători, din mulţime sau online, că nu vom tolera asta în fotbal. Boicotul este doar un pas mic, dar fotbaliştii arată la unison că sunt împotriva rasismului”, a declarat căpitanul echipei Watford, Troy Deeney, care în această lună a fost şi el ţinta jignirilor rasiste pe Instagram şi a decis apoi să dezactiveze comentariile pe Instagram.

“A sosit momentul ca Twitter, Instagram şi Facebook să se gândească la reglementarea platformelor lor, asumându-şi responsabilitatea protejării sănătăţii mintale a utilizatorilor, indiferent de vârstă, rasă, sex sau venit”, a afirmat şi fundaşul Chris Smalling, de la Manchester United.

Campania #Enough, iniţiată de Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti, va începe la ora 09.00 BST, vineri, şi se va încheiat sâmbătă, la ora 09.00 BST. Jucătorii au fost încurajaţi să posteze mesajul #Enough (Ajunge) pe paginile lor de pe reţelele de socializare înaintea startului boicotului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.