Preşedintele FRF, Răzvan Bulreanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că forul pe care îl conduce va încasa contribuţia de solidaritate din contractul pe care LPF l-a anunţat privind cedarea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrvit principiului solidarităţii, un procent de 5 la sută din drepturile de televizare a meciurilor din Liga I trebuie plătit către echipele din eşaloanele al doilea şi al treilea. LPF a anunţat, marţi, cedarea drepturile TV pentru suma de 28 de milioane pe an.

"Imediat cum se semna acest contract de drepturi TV va intra în vigoare şi această cotă de solidaritate. E o decizie pe care o avem luată în Adunarea Generală, va trebui doar să o implementăm", a spus Burleanu.

El a afirmat că a propus LPF un meci de baraj între câştigătoarea play-out-ului şi o echipă din play-off pentur a stabili o formaţie participantă în Liga Europa.

"Ne dorim să îmbunătăţim actualul sistem competiţional, propunerile noastre au fost deja avansate Ligii Profesionsite de Fotbal. Considerăm că nu este în regulă să ai o câştigătoare de campionat şi în acelaşi timp competiţia să continue. O competiţie trebuie să se termine în momentul în care ai un câştigător. Ne dorim ca play-off-ul să se termine în acelaşi timp cu play-out-ul. O altă problemă este lipsa mizei pentru echipele din play-out. În momentul de faţă, ai câteva echipe care se bat pentru retrogradare, iar celelalte echipe nu au miză. Dorim să creăm o punte, un meci de baraj care să se joace pe terenul ultimei echipe calificate pentru Europa League cu cea mai bună echipă din play-out, astfel încât să dăm o miză sportivă şi play-out-ului. Printr-o asemenea măsură am putea să creştem miza din play-out, ceea ce ar însemna un număr mai mare de spectatori şi aidienţe TV mai mari. Se discută la nivelul LPF şi nu cred că vor spune nu unei asemenea propuneri", a explicat Burleanu.

CSU Craiova a propus ca FRF să renunţa la obligativitatea celui de-al doilea jucător sub 21 de ani într-o echipă la meciurile din Liga I, însă Comitetul Executiv a respins această solicitare.

"Am avut o solicitare din partea Craiovei, nu am avut niciun vot în favoarea ei, am avut trei abţineri, iar toate celelalte voturi au fost împotrivă. A fost o propunere de a se renunţa la cel de-al doilea jucător under 21. Ei consderă că dacă nu se aplică o cotă obligatorie pentru jucătorii de peste 23 de ani, aceştia nu vor mai juca. Altfel spus, jucătorii care au evoluat acum în această cotă de under 21 vor împlini vârsta de 23 de ani, vor ieşi din această cotă şi nu-i vom mai regăsi. Dacă la 23 de ani nu reuşeşti să te impui în Liga I sau să faci obiectul unui transfer internaţional nu rced că ar trebui să mai fi protejat de o cotă obligatorie impusă de regulament. Acestea au fost argumentele noastre. Când am introdus al doilea jucător sub 21 de ani a fost un compromis între FRF şi LPF. Liga a solcitat introducerea unui jucător extracomunitar în plus, iar noi, ca federaţie, am considerat că dacă mergem în această direcţie, atunci trebuie să suţinem şi un al doilea jucător sub 21 de ani. Această regulă, a celui de-al doilea jucător sub 21 de ani, se va aplica pe o perioadă definită de doi ani. Este o perioadă de test", a declart şeful FRF.

FRF a propus Primărie Capitalei să scoată gazonul de pe Arena Naţională înaintea concertelor care vor avea loc pe acest stadion, în vară. România întâlneşte, acasă, la 5 septembrie, Spania, în preliminariile Euro-2020.

"Am solicitat garanţii suplimentare Primăriei Capitalei că în luna spetmebrie vom avea un teren optim şi că imediat după terminarea concertelor se va trece la montarea gazonului. Ceea ce înseamnă că toată procedura de licitaţie trebuie făcută înainte de începerea concertelor, încât să ne asigurăm că în prima zi după finalizarea concertelor se poate intra cu montarea gazonului. Am recomandat Primăriei Capitalei ca înaintea concertelor să aibă loc decopertarea gazonului, astfel încăt să ne fie mult mai uşor în ceea ce priveşte montarea noii suprafeţe de joc", a afirmat Burleanu.

El a adăugat că nu se pune problema ca Mirel Rădoi să renunţe la conducerea tehnică a naţionalei de tineret.

"Contractul lui Rădoi nu este numai pentru campania în curs, ci şi pentru campania următoare, care începe în această toamnă. Atât Mirel Rădoi, cât şi eu dorim să continuăm şi următoarea campanie de calificare, după CE din Italia. Nu am mai vorbit cu el, pentru că a avut o poziţie publică pe acest subiect. Am fi continuat cu el şi dacă nu am fi reuşit calificarea la CE, pentru că ne dorim stabilitate la nivelul naţionalei de tineret. Daniel isăilă a trebuit să plătească o sumă de bani când a plecat, cred că nu a fost fericit cu acest lucru. Toţi antrenorii au clauze de reziliere", a spus Răzvan Burleanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.