Lucrările de construcţii au crescut cu 10,6% în februarie, pe serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ianuarie, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, pe serie brută, cu 4,9%.

În februarie, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 10,6%, respectiv cu 3,2%.

Pe elemente de structură, s-au înregistrat creşteri la lucrările de reparaţii capitale cu 24,4% şi la lucrările de construcţii noi cu 16,7%. Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 14,2%.

”Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale cu 38,5% şi la clădirile nerezidenţiale cu 23,6%. Construcţiile inginereşti au scăzut cu 12,3%”, se arată în comunicat.

În 2018, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total, ca serie brută, cu 4,1%.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.