Văduva fostului cel mai puternic om din Serbia Slobodan Miloşevici, Mirjana Markovici, cunoscută şi drept ”Lady Macbeth a Bacanilor”, a decedat la vârsta de 76 de ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pot confirma că, din nefericire, Mira Markovici a decedat”, a anunţat duminică Milutin Mrkonjici, un apropiat al familiei, fără să ofere alte detalii.

Presa locală scrie că ea a decedat într-un spital la Moscova, în urma unei boli.

Potrivit unuia dintre prietenii săi, Dragoljub Kocovici, citat de ziarul Blic, Mira Markovic dorea să revină în Serbia, ”însă nu dacă trebuia să fie condusă de la aeroport direct la închisoare”.

Mirjana Markovic, care a exercitat o mare influenţă asupra soţului său, a părăsit Serbia în 2003, unde era acuzată de justiţie de abuz de putere.

Ea a fost vizată în asasinarea misterioasă, în august 2000, a fostului preşedinte Ivan Stombolici.

În iunie 2007, justiţia sârbă a emis un mandat internaţional de arestare pe numele lui Markovici şi a fiului său, Marko, în care sunt acuzaţi de legături cu o reţea de trafic de ţigarete.

În 2008, mama şi fiul au primit azil politic în Rusia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.