Peste 53.000 de maşini au fost verificate de poliţiştii din întreaga ţară, în cadrul acţiunii TISPOL Speed, fiind aplicate peste 37.700 de sancţiuni contravenţionale. 2.240 de şoferi au rămas fără permis de conducere

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Săptămâna 1 - 7 aprilie 2019 a fost dedicată controalelor T.I.S.P.O.L. –Speed. Poliţiştii rutieri din toată ţara au verificat respectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, acţionând astfel pentru prevenirea accidentelor rutiere. În cele şapte zile de controale, poliţiştii rutieri au verificat peste 53.000 de conducători auto şi au aplicat 37.710 sancţiuni contravenţionale pentru depăşirea vitezei legale”, au transmis, luni, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Sursa citată a precizat că peste 2.240 de şoferi au rămas fără permisul de conducere, după ce au fost depistaţi circulând cu viteză excesivă.

De asemenea, poliţiştii angrenaţi în activităţile sus-menţionate au constatat 22 de infracţiuni la regimul rutier.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.