Un album postum al DJ-ului şi producătorului Avicii va fi lansat în luna iunie, potrivit unui anunţ făcut de familia artistului într-un articol apărut vineri în New York Times.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Albumul, intitulat „Tim”, după numele de naştere al artistului, Tim Bergling, care s-a sinucis anul trecut, va fi lansat în iunie, iar primul single, „S.O.S.”, urmează să apară pe 10 aprilie.

Avicii a lăsat în urmă numeroase materiale nelansate şi lucra la un nou album la momentul la care a murit. Potrivit producătorului Albin Nedler, piesele erau finalizate în proporţie de 75-80%.

Pe una dintre melodii cântă şi Chris Martin, solistul trupei Coldplay.

Luna trecută, familia suedezului a inaugurat Tim Bergling Foundation, care îşi proprune să susţină oamenii şi organizaţiile care activează în domeniul sănătăţii mintale şi al prevenţiei suicidului. 

Veniturile de pe urma acestui album postum vor reveni fundaţiei.

DJ-ul suedez Avicii a murit pe 20 aprilie 2018. Tim Bergling, născut pe 8 septembrie 1989, a fost şi producător muzical, nominalizat de două ori la premiile Grammy - pentru single-ul „Sunshine”, cu David Guetta, în 2012, şi pentru single-ul său „Levels”, din 2013. Unele dintre cele mai cunoscute piese ale lui sunt „I Could Be the One", „Wake Me Up", „You Make Me", „X You", „Hey Brother", „Addicted to You", „The Days", „The Nights" şi „Waiting for Love". A lansat două albume de studio - „True” (2013) şi „Stories” (2015).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.