Fostul mare portar al formaţiei Steaua Bucureşti, Helmuth Duckadam, care a împlinit 60 de ani la începutul săptămânii, a fost sărbătorit, miercuri, la reşedinţa ambasadorului Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cord Meier-Klodt a declarat că performanţa de la Sevilla a lui Duckadam va rămâne în memoria colectivă pentru istoria incredibilă a fotbalului. “V-am invitat cu ocazia unui jubileu special, a 60-a aniversare a lui Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla 1986. Mărturisesc că încă din copilărie fotbalul a fost şi rămne sportul meu preferat. Iubesc spiritul unic al acestui sport, spiritul de echipă şi spiritul imposibilului. Cu zece ani în urmă a trebuit să abandonez fotbalul activ din cauza problemelor tipice vârstei mele, dar ce miracol, am reînceput să joc puţin într-o echipă de amatori aici la Bucureşti. (…) Cele patru penaltiuri apărate de Duckadam vor rămâne în memoria colectivă despre istoria incredibilă a fotbalului. Părea imposibil şi totuşi s-a întâmplat. Cred că ne învaţă ceva important, ceva util pentru viaţă. Pentru momentul când se întâmplă ceva extraordinar. Ne învaţă o atitudine, ridică-te şi mergi mai departe. Sărbătorim în cadru amical o viaţă sportivă remarcabilă”, a precizat ambasadorul german.

Ambasadorul i-a oferut lui Duckadam un tricou al naţionalei Germaniei cu semnăturile jucătorilor.

“Am o relaţie de amiciţie cu ambasadorul Germaniei. Am fost chemat la dânsul acum două săptămâni, nu ştiam în ce problemă mă solicită, şi am avut marea surpriză de a afla că doreşte să îmi serbeze ziua de naştere în incinta reşedinţei dumnealui. A fost o mare surpriză şi o onoare şi mă bucură că sunt astăzi aici. Şi dânsul a jucat fotbal şi mai joacă, mi-a arătat şi nişte urme de la ultimele lui jocuri. Din câte am înţeles l-a impresionat şi discursul domnului preşedinte Donald Tusk şi faptul că sunt şi de origine germană cred că a dus la acest eveniment de care sunt foarte mândru”, a declarat Helmuth Duckadam.

Întrebat de jurnalişti care a fost cel mai neaşteptat cadou primit de ziua sa, el a răspuns că a fost o plimbare cu limuzina, din partea soţiei sale. “La 60 de ani am făcut prima oară o plimbare cu limuzina şi a fost foarte interesant”.

La evenimentul de miercuri au fost prezenţi şi Mihai Covaliu, Gabriela Szabo, Andreea Răducan, Valeria Răcilă van Groningen, Iosif Rotariu, Aurel Ţicleanu şi Mihai Stoichiţă.

Născut în 1 aprilie 1959 la Semlac, judeţul Arad, Helmuth Duckadam a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua şi a fost de două ori campion al României, în 1985 şi 1986.

El a făcut primii paşi în fotbal la echipa Semlecana, iar în 1974 a ajuns la Şcoala Sportivă Gloria Arad. Trei ani mai târziu, a debutat ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C, pentru ca peste un an să fie transferat de UTA, echipă la care şi-a făcut apariţa în prima divizie pe 17 septembrie 1978, într-un meci pierdut în deplasare cu CS Târgovişte.

După patru sezoane la UTA, Duckadam a fost transferat de Steaua Bucureşti. A fost supranumit "Eroul de la Sevilla", după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare, executate de Alexanco, Pedrazza, Alonso şi Marcos. Performanţa reuşită de Helmuth Duckadam pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla este înscrisă în Cartea Recordurilor.

În acelaşi an în care a câştigat Cupa Campionilor, Duckadam a suferit o operaţie la braţul drept care l-a forţat să se retragă din activitate, la vârsta de 27 de ani.

În total, are 133 de apariţii în Divizia A, 13 în Cupa României şi nouă în Cupa Campionilor Europeni. La echipa naţională a României a avut două selecţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.