Un centru naţional de radioterapie a fost inaugurat, miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. Centrul va deservi pacienţii cu afecţiuni oncologice din judeţul Maramureş şi zonele limitrofe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare a fost dat în funcţiune, miercuri, un centru naţional de radioterapie. Cladirea care găzduieşte buncărul a fost construită din fonduri proprii,  iar echipamentul a fost achiziţionat de către Ministerul Sănătăţii în cadrul unui proiect cu Banca Mondială.
Instalarea tuturor echipamentelor, în valoare de 2,2 milioane euro,  a fost finalizată în august 2018.

Compartimentul de radioterapie inaugurat la Baia Mare are 10 paturi, iar personalul medical care deserveşte central este format din 3 medici specialişti, 9 asistenţi medicali specializaţi în radiologie şi radioterapie şi 2 fizicieni.

Serviciile de radioterapie  sunt acordate în sistem ambulator sau în spitalizare continuă,  atât pacienţilor din judeţul Maramureş, dar şi din judeţele invecinate, precum Satu Mare, Sălaj sau Bistriţa.

”Sunt mândră şi emoţionată în acelaşi timp pentru că aici este şi munca mea în calitate de fost manager al acestui spital. Am pornit în 2013 de la un aparat de cobaltoterapie impropriu pentru tratamentul pacienţilor cu afecţiuni oncologice, am reuşit ca în anul 2017 să ne mobilizăm şi să începem construcţia noilor spaţii destinate laboratorului de radioterapie. Mulţumesc personalului medical, foştilor mei colegi, doctori şi asistenţi medicali, care au muncit şi au dat posibilitatea spitalului de a realiza venituri proprii din care au fost achiziţionate echipamentele. Sunt mândră de voi! La numai un an, soseau primele componente ale noii şi performantei aparaturi de radioterapie achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul financiar asigurat printr-un proiect al Băncii Mondiale. La momentul de faţă, în laborator există un accelerator liniar, un computer tomograf cu opţiune de simulare, un sistem de plan tratament, sisteme de dozimetrie şi de contenţie pregătite pentru a trata peste 700 pacienţi anual, dar şi spaţii la “cheie” dedicate unui al doilea accelerator liniar şi aparaturii de brahiterapie, absolut necesare pentru tratamentele complexe şi moderne ale unei radioterapii de secol 21”, a declarat Sorina Pintea.

În cadrul Proiectului privind Reforma sectorului sanitar - Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului Sanitar, finanţat printr-un împrumut de Banca Mondială, Ministerul Sănătăţii a semnat contracte în valoare de 17,9 milioane de euro pentru dotarea cu echipamente specifice de radioterapie a 8 centre naţionale din Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea, Galaţi, Constanţa, Craiova.

”Centrele sunt dotate cu echipamente care oferă soluţii complete de asigurare a tratamentului necesar pentru pacienţii care au nevoie de radioterapie, respectiv: accelerator linear medical, Computer Tomograf Simulator, system de planificare tratament şi conturare, sistem de înregistrare şi verificare, sistem de imobilizare, sistem de dozimetrie”, a transmis Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

Instalarea echipamentelor şi punerea în funcţiune a acestora în celelate 7 centre din ţară  se va finaliza până în luna ianuarie a anului 2020.

Ministerul Sănătăţii evaluează posibilitatea extinderii  programului  de dotare cu echipamente şi în alte centre de radioterapie din ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.