Comisia Europeană anunţă că Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord provizoriu privind consolidarea normelor de protecţie a consumatorilor şi aplicarea mai eficientă a acestora. Beneficiile pentru consumatori se referă la introducerea de sancţiuni eficace pentru încălcările legislaţiei, combaterea dublului standard de calitate a produselor şi consolidarea drepturilor consumatorilor în mediul online. Acest acord provizoriu trebuie să fie adoptat oficial atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parlamentul European şi Consiliul au ajuns, marţi, la un acord provizoriu privind consolidarea normelor în materie de protecţie a consumatorilor şi aplicarea mai eficientă a acestora. Principalele îmbunătăţiri vor fi sporirea gradului de transparenţă de care beneficiază consumatorii atunci când fac cumpărături online, sancţiuni eficace şi norme clare care să abordeze problema dublului standard de calitate a produselor în UE. 

Comisia Europeană a propus noile norme în luna aprilie a anului trecut, în cadrul pachetului intitulat "Noile avantaje pentru consumatori".

"Pachetul aprobat astăzi este menit să-i protejeze pe consumatori printr-o transparenţă sporită şi printr-o aplicare fermă a normelor, în cazul în care sunt induşi în eroare. Datorită acestui pachet, consumatorii vor şti ce cumpără şi de la cine cumpără", a declarat prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, citat într-un comunicat transmis de reprezentanţii Comisiei Europene.

Věra Jourová, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, a adăugat că acest pachet va pune capăt standardelor duble din cadrul pieţei unice.

"Consumatorii nu ar mai trebui să fie induşi în eroare de produse diferite prezentate ca fiind identice. Comercianţii care vor continua să-i înşele pe consumatori vor fi aspru sancţionaţi. De asemenea, acest pachet va asigura o protecţie sporită a consumatorilor în mediul online şi va îmbunătăţi transparenţa cumpărăturilor online", a spus Věra Jourová.

Măsurile adoptate vor oferi consumatorilor beneficii concrete.

Astfel, vor fi introduse sancţiuni eficace pentru încălcările legislaţiei UE privind protecţia consumatorilor: autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor vor avea competenţa de a impune sancţiuni eficace, proporţionale şi disuasive într-un mod coordonat. Pentru încălcările pe scară largă care îi afectează pe consumatorii din mai multe state membre ale UE şi care fac obiectul unei aplicări coordonate la nivelul UE, amenda maximă care poate fi impusă în fiecare stat membru va fi de cel puţin 4 % din cifra de afaceri anuală a comerciantului.

Un alt beneficiu se referă la combaterea dublului standard de calitate a produselor de consum. În noile norme se precizează că faptul de a comercializa un produs ca fiind identic cu acelaşi produs vândut în alte state membre, în condiţiile în care, în realitate, respectivul produs are în mod semnificativ o compoziţie sau caracteristici diferite nejustificate, constituie o practică înşelătoare.

De asemenea, este vizată consolidarea drepturilor consumatorilor în mediul online: atunci când cumpără de pe o piaţă online, consumatorii vor trebui să fie informaţi în mod clar dacă vânzătorul produselor sau al serviciilor este un comerciant sau o persoană fizică, astfel încât să ştie de ce tip de protecţie beneficiază în cazul în care apar probleme. Atunci când fac căutări online, consumatorii vor fi informaţi în mod clar dacă un rezultat al căutării este plătit de un comerciant. De asemenea, aceştia vor fi informaţi cu privire la principalii parametri care determină clasificarea rezultatelor căutării.

În continuare, acest acord provizoriu trebuie să fie adoptat în mod oficial atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliu.

Potrivit Comisiei Europene, pachetul intitulat "Noile avantaje pentru consumatori" vizează să valorifice rezultatele deja obţinute de Comisia Juncker în ceea ce priveşte îmbunătăţirea protecţiei consumatorilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.