Partid nord-irlandez DUP (unionişti), aliatul în Parlament al premierului conservator Theresa May, căreia ar trebui să-i asigure o majoritate absolută, a îndemnat-o pe şefa guvernului să ”rezolve” ”plasa de siguranţă” (”backstop”), după ce acordului retragerii din Uniunea Europeană a fost respins a treia oară în Camera Deputaţilor, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Controversata ”plasă de siguranţă” ”rămâne o problemă”, a apreciat Nigel Dodds de la DUP.

Această problemă i-a împiedicat pe numeroşi membri ai Partidului Conservator al premierului săsusţină acordul.

”Vă rugăm, doamnă premier, folosiţi timpul în mod constructiv pentru a rezolva problema”, i-a transmis el lui May.

SNP CERE ABANDONAREA BREXITULUI

Liderul grupului parlamentar al Partidului Naţional Scoţian (SNP, separatişti) Ian Blackford a cerut, la rândul său, după vot, o abandonare a Brexitului.

”I-aş transmite respectuos premierului că trebuie să respecte faptul că acordul i-a fost respins a treia oară”, a declarat Blackford.

”Este un acord prost şi trebuie să găsim o cale de ieşire din criza în care ne aflăm. Toţi alegătorii noştri se aşteaptă la acest lucru”, a pledat el.

”Trebuie să analizăm serios opţiunea revocării (Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona care reglementează ieşirea unui stat din UE). Trebuie să punem frână procesului”, a subliniat liderul grupului parlamentar al SNP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.