TUD Financial Solutions este partener naţional unic în cadrul proiectului de cercetare şi inovare derulat de Comisia Europeana, guarantEE. Pornind de la Programul European de Dezvoltare şi Cercetare Horizon2020, guarantEE are ca obiectiv principal găsirea de modalităţii optime de implementare a măsurilor pentru cresterea eficientei energeticemenita să conducă la economii financiare garantate, pe baza Contractului de Performanţă Energetică în funcţie de legislaţia naţională specifică fiecărei ţări participante.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aflat într-o etapă finală de implementare, proiectul guarantEE a beneficiat de o evaluare amplă din partea membrilor consorţiului de specialist – prin intermediul căruia au fost analizate principalele puncte tari şi puncte slabe ale implementării până în prezent dar totodata au fost identificate căi de dezvoltare şi susţinere pentru viitor.

În cadrul acestui proiect, pentru România, plecând de la cadrul legislativ actual şi de la constrângerile existente, TUD Financial Solutions a propus ca direcţie principală, un proiect pilot ce presupune reabilitarea termică a unui numar de aproximativ 200 blocuri de locuinţe din Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti, urmărind pe de o parte integrarea şi implementarea unui set de măsuri specifice contractului de performanţă energetică, iar pe de altă parte asigurarea unui beneficiu direct pentru cetăţean şi comunitate. Concret, Tud Financial Solutions a asigurat asistenţa tehnică pentru intocmirea documentaţiei de licitaţie aferentă proiectului “Elaborare documentaţie tehnico-economică pentru creşterea performantei energetice a blocurilor de locuinţe din Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti” pe care primăria l-a demarat.

Fiecare ţară parteneră în proiect a avut posibilitatea de a găsi tipurile de proiecte pe care să le propună pentru eficientizarea energetică. Astfel, ţinând cont de cadrul legal existent în acest moment în România şi, mai ales de nevoile identificate, TUD Financial Solutions a ales să dezvolte proiecte cu un beneficiu intrinsec pentru comunitate, în care componenta beneficiului public, dar şi social reprezintă un scop esenţial.”, a declarat pentru presă Mihai Tudorancea, director-general al TUD Financial Solutions.

Cele 14 ţări partenere iniţial în cadrul proiectului guarantEE sunt: Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Lituania, Olanda, Norvegia,România, Slovacia, Slovenia şi Spania..

TUD furnizează o gamă completă de servicii financiare integrate şi pune la dispoziţia partenerilor săi instrumentele necesare pentru atingerea performanţei financiare atât în administraţia publică, precum şi în companiile private. Mai multe detalii pot fi găsite accesând site-urile www.escocity.ro şi respectiv https://guarantee-project.eu/ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.