Muzeul simţurilor şi-a deschis porţile la Constanţa, acesta fiind al doilea oraş după Bucureşti în care acesta funcţionează. Acesta este împărţit în şase zone unde vizitatorii îşi pot testa simţurile. Printre atracţiile acestui muzeu se numără labirintul de oglinzi, tunelul vortex sau camera inversă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Managerul operaţional al muzeului, Bogdan Câmpean, a declarat joi, într-o conferinţă de presă,  prilejuită de deschiderea acestuia, că traseul din muzeul simţurilor de la Constanţa a fost adaptat la specificul de litoral.

“Am ales Constanţa deoarece este unul din cele mai bune oraşe turistice din România. Acest muzeu al simţurilor este un loc unde ne redescoperim simţurile. Am creat un traseu care pune în evidenţă pe rând fiecare simţ al nostru. Muzeul este dedicat tuturor vârstelor, atât pentru adulţi şi pentru copii. Am încercat să ne adaptăm zonei şi am adus unele particularităţi ale litoralului, cum ar fi plaja, stabilopozii, mirosul de briza mării, toate le putem regăsi aici”, a explicat Bogdan Câmpean. 

Muzeul simţurilor de la Constanţa are 11 camera care testează simţurile în complexitatea lor. Astfel, labirintul de oglinzi, tunelul vortex, camera inversă - unde totul e cu capul în jos, camera infinită sunt doar câteva din încăperile muzeului. Acesta este împărţit în 6 zone care îl fac pe vizitator să îşi testeze la maximum toate simţurile: zona vizuală, auditivă, senzorială, zona gustului, cea olfactivă şi zona echilibrului. Un tur durează aproximativ o oră şi se închide cu un tobogan şi o piscina cu peste 30.000 de bile.

Muzeul simţurilor de la Constanţa a fost deschis într-un mall şi este al doilea din ţară după cel din Bucureşti, care a fost inaugurat în 2017. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.