Jawad Bendaoud a fost condamnat miercuri la un an de închisoare de către Curtea de Apel de la Paris, care l-a judecat cu privire la ”ameninţări cu moartea” la adresa unei victime a atentatelor de la 13 noiembrie 2015, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această condamnare a fost pronunţată cu două zile înaintea deciziei în procesul său în apel cu privire la ”tăinurie de răufăcători terorişti”.

După ce a fost eliberat în acest dosar, în februarie 2018, el a fost rejudecat, în noiembrie şi decembrie, cu privire la faptul că a asigurat cazare unui număr de doi terorişti în atentatele de la 13 noiembrie, între care Abdelhamid Abaaoud, unul dintre presupuşii organizatori ai atentatelor, soldate cu 130 de morţi la Paris şi Saint-Denis.

La finalul acestui proces, la 5 decembrie, o altercaţie a avut loc între Jawad Bendaoud, care compărea la acea vreme liber, şi Sarah Z., o victimă a atentatelor care venea să depună mărturie.

Aceasta l-a acuzat că a ameninţat-o cu moartea pe culoarul Palatului de Justiţie.

”Te voi ucide, vei vedea ce-ţi voi face”, îl acuză ea că i-a spus.

Jawad Bendaoud a negat aceste ameninţări.

La primul proces cu privire la ”ameninţări cu moartea”, la 11 decembrie, el a declarat că i-a spus ”evită să spui că sunt vinovat, fiincă nu ştii că sunt vinovat”.

Pedeapsa a fost mărită în apel, de la şase luni de închisoare la un an de detenţie.

El urmează să se afle în boxa acuzaţilor vineri, pentru a primi hotărârea Curţii de Apel. El şi-a clamat nevinovăţia mereu, afirmând că nu ştia că cei doi bărbaţi cărora le-a asigurat cazare erau jihadişti implicaţi în atentatele de la 13 noiembrie. El riscă şase ani de închisoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.